Limbi romanice orientale

Harta peninsulei Balcanice cu regiunile locuite la începutul secolului al XXI-lea de vorbitorii limbilor romanice de est (româna, aromâna, meglenoromâna, istroromâna).

Limbile romanice orientale sau estice formează o grupă de limbi în cadrul subfamiliei limbilor romanice care, la rândul ei, face parte din familia limbilor indo-europene. Acestei grupe îi aparțin limba română, limba aromână, limba meglenoromână și limba istroromână^[1]. Majoritatea lingviștilor români^[2] consideră că acestea nu sunt limbi aparte, ci dialecte ale limbii române, cel vorbit în spațiul carpato-danubiano-pontic fiind denumit dialectul dacoromân.

Limbile romanice de est s-au desprins dintr-o limbă comună, numită de lingviști protoromână, aproximativ în secolele X-XIII^[3].

Trăsături comune

Asemănările dintre limbile romanice de est constau în primul rând în profunzimea din evoluția fonetică, în structura gramaticală și în lexicul fundamental.

Există nu numai trăsături comune moștenite din limba latină, ci și inovații comune, din perioada protoromânei, dar și ulterioare, paralele, de exemplu desinența -m de la imperfect persoana I singular și palatalizarea consoanelor labiale^[4].

Există mai multe asemănări între cele trei limbi romanice de est sud-dunărene decât între acestea și română. Dintre graiurile acesteia, cele din vest seamănă mai mult cu limbile sud-dunărene decât celelalte graiuri.

Fonetică

Evoluții ale vocalelor

Vocalele latinești au evoluat în general asemănător în limbile romanice de est. Ordinea limbilor în care se dau exemplele este latină, română, aromână, meglenoromână, istroromână^[5].

confuzie între [u] și [uː]^[6] > [u]:

LŬPUS >	lup	lup, lúpŭ^[7]	lup	lup
GŪLA >	gură	gurã	gură	gurę, ɣura^[8]^[9]

confuzie între [i] și [eː] > [e]:

LIGŌ >	leg	leg	leg	leg
TRĒS >	trei	trei	trei̯	trei̯

diftongarea lui [e] accentuat > [je]:

FĔRRUM >	fier	her, hĭerŭ^[7]	i̯er	fl'er

diftongarea lui [i] accentuat (> ea), evoluția sa la [ε] în istroromână:

LIGAT >	leagă	leagã	leagă	lęgę

diftongarea lui [o] accentuat (> oa), cu excepția istroromânei, în care a rămas o:

NOCTEM >	noapte	noapti, noapte^[10]	noapti

închiderea vocalelor urmate de [n] intervocalic:

[a] > [ǝ], [ɨ] sau [ɔ]	LĀNA >	lână	lãnã	lǫnă	lârę, lâra^[9]
[e] > [i]	VENIT >	vine	yini, vinji^[10]	vini	vire
[o] > [u]	BONUS >	bun	bun, búnŭ^[7]	bun	bur

închiderea vocalelor pretonice^[11]:

[a] > [ə]^[12]	CADĒRE >	cădere	cãdeari, cãdeare	cădeari
[o] > [u]	DOMINICA >	duminică	duminicã	duminică	dumirekę, dumireca^[9]

închiderea vocalelor neaccentuate finale:

[a] > [ə], în istroromână [ε]	CASA >	casă	casã	casă	cåsę^[13]
[o] > [u]	AFFLŌ	aflu	aflu	aflu	åflu

[i] neaccentuat final > [^j]^[14], în română, [j] semivocalic în aromână, căderea sa în meglenoromână și în istroromână:

LUPI >	lupi [lup^j]	lúchĭ^[15]	lup	lup

căderea lui [u] neaccentuat final, în afară de unele dialecte aromâne, în care a evoluat în ŭ (semivocalic).

LUPUS >	lup	lup, lúpŭ^[7]	lup	lup

Evoluții ale consoanelor

Consoanele și grupurile de consoane din latină au cunoscut următoarele evoluții:

păstrarea consoanelor oclusive surde intervocalice:

[k]	FOCUS >	foc	foc, fócŭ^[7]	foc	foc
[p]	*CAPUM^[16] >	cap	cap, cápŭ^[7]	cap	cåp
[t]	TOTUS >	tot	tot, tótŭ^[7]	tot	tot

păstrarea lui [s] intervocalic:

CASA >	casă	casã	casă	cåsę, cåsa^[9]

căderea lui [b] și [v] intervocalice:

CABALLUS >	cal	cal, cálŭ	cał	cå
OVIS >	oaie	oai, oae^[10]	u̯ai̯e	oi̭e

excepție comună:

HABĒRE >	avere	aveari, aveare^[10]	veari	(a)vę^[17]

rotacismul lui [l] intervocalic:

MOLA >	moară	moarã	moară	morę

evoluția lui [ll] intervocalic:

[ll] > [w], în istroromână [v]	STĒLLA >	stea(uă)	steauã	steau̯ă	stę(vu)
[ll] > [l]	CALLIS >	cale	cali, cale^[10]	cali	cåle

palatalizarea și africatizarea^[18] oclusivelor velare și dentale înaintea lui [e] sau [i]:

[k] > [t͡ʃ] sau [t͡s]	CAELUM >	cer	tser	tser	čer, țer^[19]
[t] > [t͡ʃ] sau [t͡s]	*FETIOLUS >	fecior	ficior, ficĭórŭ^[7]	fitšor	fečor, fețor^[19]
[t] [ia] sau [iu] neaccentuat > [t͡s]	TITIA >	țâță	tsãtsã	tsǫtsă	tița^[20]
[g] > [d͡ʒ], [d͡z], [ʒ] sau [z]	GENUC(U)LUM >	genunchi	dzinuclju	zinucl'u	žeruŋclʼu, zeruŋcl'u^[19]
[d] > [ʒ], [g^j] sau [z]	DEOSUM sau DIOSUM >	jos	nghios, nghĭósŭ^[7]	jos	žos, zos^[19]

evoluția lui [kʷ] și [gʷ] [e] sau [i] la fel ca a lui [k] și [g]:

[kw] [e] sau [i] > [t͡ʃ] sau [t͡s]	CINQUE >	cinci	tsintsi	tsints	činč, ținț^[19]
[gw] [e] sau [i] > [d͡ʒ], [d͡z], [ʒ] sau [z]	SANGUEM >	sânge	sãndzi, sãndze^[10]	sǫnzi	sânže, sânze^[19]

[kʷ] [a] > [p]:

AQUA >	apă	apã	apu, apă	åpę, åpa^[9]

[gʷ] [a] > [b]:

LINGUA >	limbă	limbã	limbă	limbę, limba^[9]

păstrarea grupurilor [bl], [pl] și [fl]:

*BLASTEMŌ >	blestem	blastim	blastim
PLĒNUS >	plin	mplin	ạmplin	plir
INFLĀRE >	umflare	umflari, umflare^[10]	anflari, amflari^[10]	âmflå^[20]

palatalizarea lui [l] (> [ʎ]) în grupurile [kl] și [gl], căderea sa în română:

CLĀMŌ >	chem	acljem, acljĭémŭ^[7]	cl'em	cl'em
*GLEMUS >	ghem	gljem, glĭémŭ^[7]	gl'em	gl'ęm

[gn] > [mn]:

LIGNUM >	lemn	lemnu	lemn	lemân^[20]

[ks] > [ps]:

COXA >	coapsă	coapsã

[kt] > [pt]:

LACTEM >	lapte	lapti, lapte^[10]	lapti	låpte

metateza lui [j] precedat de labială (în unele variante [j] > [ʎ]):

*CUBIUM >	cuib	cuibu	cui̯b	cul'ib, cui̯ib^[21], col'ub^[20]

Accentuarea

Accentuarea este liberă și are rol fonologic: cântă ['kɨntə] (indicativ (prezent) vs. [kɨn'tə] (perfect simplu).

Morfologie

În sistemul morfologic al limbilor romanice de est se observă următoarele trăsături comune:

păstrarea genului neutru, dar reorganizat, devenit la singular identic cu masculinul și la plural cu femininul;
formarea pluralului la substantive și adjective: desinențele -e și -le la feminin, -i la masculin, -uri la neutru;
păstrarea desinenței -e de genitiv-dativ la feminin singular și de vocativ la masculin singular;
alternanțe vocalice^[22] și cumul de mărci;
articolul hotărât postpus și declinarea articulată;
articolul demonstrativ (cel, cea, cei, cele) și articolul posesiv-genitival (al, a, ai, ale);
formarea comparativului cu mai;
formarea numeralelor cardinale 11 – 19 cu spre: doisprezece;
formarea numeralului ordinal din articolul posesiv-genitival numeral cardinal articulat: al doilea;
declinarea pronumelor personale: de exemplu, formele accentuate de acuzativ din *MENE, *TENE;
desinența de feminin și neutru plural -le la pronumele posesive: mele, tale, sale;
păstrarea celor patru conjugări din latină;
conjunctivul cu să;
verbe cu sufix la indicativ prezent și la conjunctiv prezent, la conjugarea I (-ez) și la conjugarea a IV-a (-esc);
perfectul compus cu verbul auxiliar a avea la toate verbele;
viitorul cu verbul auxiliar a vrea;
diateza reflexivă cu valoare pasivă;
formele am (persoana I singular) și are (persoana a III-a singular) ale verbului a avea.

Sintaxă

Și structurile sintactice ale limbilor romanice de est au trăsături comune, unele tuturor, altele nu tuturor:

restrângerea folosirii infinitivului și înlocuirea sa cu conjunctivul în propozițiile subordonate având același subiect ca propoziția regentă (Vreau să plec, Am venit ca să rămân), cu excepția istroromânei: Vreț âl ântrebå? „Vreți să-l întrebați?”, Męre lucrå „Merge să lucreze”^[23];
posibilitatea de a nu exprima subiectul prin pronume personal, ci de a-l include, a-l exprima prin desinența predicatului;
redundanța în exprimarea complementului direct și indirect prin substantive nume proprii și comune de persoane, dublarea sa cu forma neaccentuată a pronumelui personal corespunzător (O iubește pe Maria, Îi arată directorului dosarul), cu excepția istroromânei, în care în lipsa unui context adecvat există risc de confuzie: Bovu ântręba åsiru „Boul îl întreabă pe măgar” sau „Măgarul îl întreabă pe bou”^[24];
topica părților de propoziție relativ liberă, în istroromână foarte liberă;
concordanța timpurilor relativ liberă.

Lexic

Lexicul limbilor romanice de est este mai diferit de la o limbă la alta decât structurile lor gramaticale, din cauza surselor de împrumuturi care nu le sunt comune tuturor. Trăsături comune:

unele cuvinte latine păstrate numai în limbile romanice de est: A(D)STERNO > aștern, LINGULA > lingură;
unele sensuri specifice ale unor cuvinte latine păstrate numai în aceste limbi: ANIMA > inimă, TENER > tânăr;
unele cuvinte latine absente numai din limbile romanice de est și înlocuite cu altele, tot latine sau nelatine: GRANDIS înlocuit cu MARE (latinesc), PLORO înlocuit cu PLANGO (latinesc) > plâng, CENTUM înlocuit cu sută (cuvânt de origine slavă sau de substrat) exceptând limba aromână (tsentu);
cuvinte comune presupuse a proveni din substratul traco-dac: baci, cătun, copac, moș, sâmbure, țap;
cuvinte și afixe lexicale comune de origine slavă: babă, coasă, nevastă, a plăti, slab, prefixul ne-, sufixul -iță.

Deosebiri

Înțelegerea reciprocă dintre limbile romanice de est este numai parțială. Aceasta se datorează în primul rând izolării îndelungate dintre ele. Numai aromâna și meglenoromâna sunt relativ apropiate una de alta. Prin urmare, limbile romanice de est au suferit influențe străine diferite, mai ales în ceea ce privește lexicul: influență neogreacă și albaneză asupra aromânei, macedoneană asupra meglenoromânei, croată asupra istroromânei, cultă latino-romanică asupra românei.

Despre deosebiri mai pe larg, vezi articolele Limba aromână, Limba meglenoromână și Limba istroromână.

Note

^ Lingviști care le consideră limbi aparte: George Giuglea, Alexandru Graur, Ion Coteanu, cf. Sala 1989, p. 275.
^ Ovid Densușianu, Sextil Pușcariu, Alexandru Rosetti, Theodor Capidan etc., precum și Gustav Weigand, cf. Sala 1989, p. 275.
^ Sala 1989, p. 274.
^ Schimbarea locului de articulare a consoanelor bilabiale și labiodentale la locul unde se articulează consoanele palatale.
^ Exemplele provin din DEX online, Cunia 2010, Capidan 1935, Kovačec 2010 și Sala 1989.
^ Semnul ː marchează o vocală lungă.
^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f ^g ^h ⁱ ^j ^k Variante în dialecte diferite. Pentru varianta a doua, transcrierea fonetică a lui Cunia 2010.
^ Pentru scrierea aromânei aplicăm alfabetul adoptat la Simpozionul de standardizare a scrierii aromânești, ținut la Bitolia în august 1997 și transcrierea fonetică a lui Cunia 2010, pentru meglenoromână folosim notația lui Capidan 1935, iar pentru istroromână – grafia lui Kovačec 2010.
^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f Prima variantă în graiurile din sud, a doua în cel din Jeiăn. În acesta, forma nearticulată se termină în -a, ca și cea cu articol hotărât.
^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f ^g ^h ⁱ Variante dialectale.
^ Dinaintea vocalei accentuate.
^ În afara istroromânei.
^ Numai în graiurile din sud, în cel din Jeiăn fiind [a]: cåsa (formă nearticulată, care se confundă cu cea articulată).
^ [j] abia perceptibil, numit și șoptit.
^ Cu transcrierea fonetică a lui Cunia 2010.
^ Cu asterisc se marchează cuvintele neatestate și reconstituite de lingviști.
^ În istroromână nu s-a păstrat infinitivul lung.
^ Schimbarea modului de articulare a unor consoane astfel, încât devine ca cel al africatelor.
^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f În graiul din Šušnjevica, ț în loc de č și z în loc de ž.
^ ^a ^b ^c ^d În graiul din Jeiăn.
^ În graiul din Šušnjevica.
^ Schimbarea naturii unor vocale în cursul flexiunii (declinării și conjugării).
^ Kovačec 2010.
^ Narumov 2001, p. 669.

Surse bibliografice

Capidan, Theodor, Meglenoromânii, vol. III, Dicționar meglenoromân], București, Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului, Imprimeria Națională, Depozitul General Cartea Românească, 1935 (accesat la 31 august 2018)
rup Cunia, Tiberius, Dictsiunar a limbãljei armãneascã, Editura Cartea Aromãnã, 2010 (accesat la 31 august 2018)
hr Kovačec, August, Vlaško/Žejansko/Istrorumunjsko – hrvatski rječnik (Dicționar vlăhesc/jeiănesc/istroromân-croat), 2010, varianta online a Istrorumunjsko-Hrvatski Rječnik (s gramatikom i tekstovima) [Dicționar istroromân-croat (cu o gramatică și texte)], Pola, Znanstvena udruga Mediteran, 1998 (accesat la 31 august 2018)
ru Narumov, B. P., Истрорумынский язык/диалект (Limba istroromână/dialectul istroromân), I. I. Celâșeva, B. P. Narumov, O. I. Romanova (coord.), Языки мира. Романские языки (Limbile lumii. Limbile romanice), Moscova, Akademia, 2001, pp. 656-671, ISBN 5-87444-016-X
Sala, Marius (coord.), Enciclopedia limbilor romanice, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1989, ISBN 973-29-0043-1

Vezi și

Listă de limbi
- Familii de limbi
  - Limbi indo-europene
    - Limbi romanice
      - Lista Swadesh a limbilor romanice de est

Portal Limbi

[1] Lingviști care le consideră limbi aparte: George Giuglea, Alexandru Graur, Ion Coteanu, cf. Sala 1989, p. 275.

[2] Ovid Densușianu, Sextil Pușcariu, Alexandru Rosetti, Theodor Capidan etc., precum și Gustav Weigand, cf. Sala 1989, p. 275.

[3] Sala 1989, p. 274.

[4] Schimbarea locului de articulare a consoanelor bilabiale și labiodentale la locul unde se articulează consoanele palatale.

[5] Exemplele provin din DEX online, Cunia 2010, Capidan 1935, Kovačec 2010 și Sala 1989.

[6] Semnul ː marchează o vocală lungă.

[cunia-7] ^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f ^g ^h ⁱ ^j ^k Variante în dialecte diferite. Pentru varianta a doua, transcrierea fonetică a lui Cunia 2010.

[8] Pentru scrierea aromânei aplicăm alfabetul adoptat la Simpozionul de standardizare a scrierii aromânești, ținut la Bitolia în august 1997 și transcrierea fonetică a lui Cunia 2010, pentru meglenoromână folosim notația lui Capidan 1935, iar pentru istroromână – grafia lui Kovačec 2010.

[jeian-9] ^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f Prima variantă în graiurile din sud, a doua în cel din Jeiăn. În acesta, forma nearticulată se termină în -a, ca și cea cu articol hotărât.

[dial-10] ^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f ^g ^h ⁱ Variante dialectale.

[11] Dinaintea vocalei accentuate.

[12] În afara istroromânei.

[13] Numai în graiurile din sud, în cel din Jeiăn fiind [a]: cåsa (formă nearticulată, care se confundă cu cea articulată).

[14] [j] abia perceptibil, numit și șoptit.

[15] Cu transcrierea fonetică a lui Cunia 2010.

[16] Cu asterisc se marchează cuvintele neatestate și reconstituite de lingviști.

[17] În istroromână nu s-a păstrat infinitivul lung.

[18] Schimbarea modului de articulare a unor consoane astfel, încât devine ca cel al africatelor.

[susnjevica-19] ^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f În graiul din Šušnjevica, ț în loc de č și z în loc de ž.

[jeian_2-20] În graiul din Jeiăn.

[21] În graiul din Šušnjevica.

[22] Schimbarea naturii unor vocale în cursul flexiunii (declinării și conjugării).

[23] Kovačec 2010.

[24] Narumov 2001, p. 669.

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]

[10]

[11]

[12]

[13]

[14]

[15]

[16]

[17]

[18]

[19]

[20]

[21]

[22]

[23]

[24]