Lactarius azonites

Lactarius azonites
	Genul Lactarius, specia L. azonites
Clasificare științifică
Domeniu:	Eucariote
Regn:	Fungi
Diviziune:	Basidiomycota
Clasă:	Agaricomycetes
Ordin:	Russulales
Familie:	Russulaceae
Gen:	Lactarius
Specie:	L. azonites
Nume binomial
	Lactarius azonites; (Bull.) Fr.) (1838)
Sinonime
	Agaricus azonites Bull. (1791); Agaricus argematus Fr. (1818); Lactarius argematus (Fr.) Fr. (1838); Lactarius azonites var. albellus Sacc. (1874); Lactarius argematus var. connatus Bres. & Schulzer (1885); Lactarius azonites var. argematus (Fr.) Quél. (1886); Lactifluus argematus (Fr.) O.Kuntze (1891); Lactarius fulginosus f. albipes J.E.Lange (1928); Lactarius fulginosus f. virgineus J.E.Lange (1928); Lactarius fulginosus var. albipes (J.E.Lange) Bon (1980); Lactarius virgineus (J.E.Lange) J.Blum ex Bon (1980); Lactarius azonites subsp. communis Singer (1943) ;
	Modifică text

Lactarius azonites (Pierre Bulliard, 1791 ex Elias Magnus Fries, 1838) este o specie de ciuperci necomestibile din încrengătura Basidiomycota în familia Russulaceae și de genul Lactarius.^[1]^[2] O denumire populară nu este cunoscută. Acest burete destul de răspândit coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). În România, Basarabia și Bucovina de Nord crește în grupuri mai mari sau mici, pe soluri proaspete și bazice, numai slab nutritive precum sărace în azot. Trăiește în păduri de foioase sau mixte, uneori și prin parcuri, simbionții preferați fiind fagul și stejarul. Apare de la câmpie la munte, din (iunie) iulie până în octombrie (noiembrie).^[3]^[4]

Taxonomie

Deși specia a fost descrisă de mai mulți micologi cunoscuți sub diverse denumiri (vezi infocasetă), cu toate acceptate sinonim, dar nefolosite, numele binomial însă este cel determinat mai întâi de omul de știință francez Pierre Bulliard drept Agaricus azonites, publicat în volumul 1 al operei sale Histoire des champignons de la France din 1791.^[5]

Apoi marele savant Elias Magnus Fries a transferat specia corect la genul Lactarius sub păstrarea epitetului, de verificat în cartea sa Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum din 1838.^[6] fiind numele actual valabil (2020).

Epitetul soiului se trage din prefixul grecesc ((gr. ἀ=în sensul de negație: ne-, fără) și din cuvântul latin (latină zona= chingă pentru bani, curea, zonă),^[7] datorită faptului, că ciuperca nu dezvoltă zone radiale de culoare diferită pe cuticulă.

Descriere

Pălăria: are un diametru de 5–11cm, este în centru destul de cărnoasă, spre marginea netedă și răsfrântă inițial spre inferior mai subțire, fragilă, inițial boltită, mai târziu aplatizată, la bătrânețe de obicei cu marginea atunci deseori neregulată, ondulată și răsfrântă în sus, fiind în centru adâncită, nu rar cu o papilă asemănătoare lăptucii negre. Cuticula este netedă, slab catifelat-mată, uscată și fără zone concentrice de culoare diferită. Coloritul poate fi albicios, cenușiu deschis până gri-brun, în general cu nuanțe maronii, spre margine ocazional mai deschis, crem.
Lamelele: sunt destul de subțiri, moderat de dense (dar îngustându-se spre tijă), bombate cu muchii netede, lame neregulate, intercalate și bifurcate, fiind aderate sau puțin decurente la picior. Coloritul este în tinerețe aproape albicios, devenind cu timpul gri-ocru, slab ocru-portocaliu până roz-gălbui, în vârstă cu pete roșiatice, pricinuite de laptele care este secretat imediat după o leziune.
Piciorul: are o înălțime de 4-7 cm și o grosime de 1-1,5 81,8)cm, este neted, uscat, mai mult sau mai puțin cilindric, inițial plin, apoi împăiat și tubular gol pe dinăuntru. Suprafața albicioasă, poate să se decoloreze la bătrânețe sau la puncte de presiune maroniu, astfel încât apare cu timpul un pic murdar pătată. Nu prezintă o zonă inelară.
Carnea: destul de fermă este albicioasă și se decolorează, odată tăiată, după scurt timp maroniu-gălbui cu nuanțe rozalii. Mirosul este fructuos, slab amărui cu o notă de săpun, la bătrânețe ca de cocos, iar gustul, în primul moment blând, devenind însă repede amar și zgâriind în gât, sucul fiind iute.
Laptele: curge abundent, este la început alb, dar schimbă după 1-5 minute în roșu de somon. Dacă nu intră în contact cu carnea rămâne chiar alb. Gustul este în primul moment blând, dar devine repede iute pe limbă.^[3]^[4]
Caracteristici microscopice: are spori rotunjori, apiculați, amiloizi (ce înseamnă colorabilitatea structurilor tisulare folosind reactivi de iod), hialini (translucizi), acoperiți cu crestături proporționate precum țepi izolați și reticulați de 1,5-2 µm, având o mărime de 8-8,6 x 7,4-7,8 microni. Pulberea lor este slab ocru. Basidiile cu în mod normal 4 sterigme fiecare sunt clavate, nu rar bulboase, și măsoară 40 (50)-50 (60) × 9 (12)-13 (15) microni. Cistidelele (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) de 75-80 × 5-6 microni sunt ascuțit fusiforme. Pleurocistidele și cheilocistidele lipsesc. Paracistidele (cistide numai puțin diferențiate de pe muchiile lamelor) de 25-50 x 5-9 microni cu pereți subțiri și aproape translucizi sunt cilindrice până răsucit ondulate, fusiforme sau în formă de sticlă. Pileocistide (elemente sterile de pe suprafața pălăriei) formează un strat subțire de hife paralele cu o lățime de 3-5 µm precum hife finale ascendente în formă de măciucă îngroșată, late de 3-9µm și pigmentate intracelular brun. Dedesubt se pot găsi deseori celule în formă de pară care măsoară 12-30 x 9-22 microni, fiind orânduite în lanțuri.^[8]^[9]^[10]
Reacții chimice: nu sunt cunoscute.^[3]^[4]

L. azonites mai tânăr, lamele și picior
L. azonites mai bătrân, lamele și picior
L. azonites de culoare mai închisă

Confuzii

Această ciupercă poate fi confundată preponderent cu specii asemănătoare, în majoritate necomestibile sau otrăvitoare, cu toate foarte iute. Exemple sunt: Lactarius acris (necomestibil),^[11] Lactarius albocarneus (necomestibil),^[12] Lactarius blennius (necomestibil),^[13]^[14] Lactarius circellatus (necomestibil),^[15] Lactarius decipiens (necomestibil),^[16] Lactarius fluens (necomestibil),^[17] Lactarius fuliginosus (necomestibil, lapte iute, cu coloritul cuticulei mai deschis, se dezvoltă aproape numai în păduri de foioase),^[18] Lactarius fulvissimus (comestibil),^[19] Lactarius glyciosmus (condiționat comestibil),^[20] Lactarius hysginus (necomestibil),^[21] Lactarius lilacinus (necomestibil),^[22] Lactarius mammosus sin. Lactarius fuscus (necomestibil),^[23] Lactarius pubescens (otrăvitor),^[24] Lactarius pyrogalus (necomestibil),^[25] Lactarius rufus (necomestibil),^[26] Lactarius trivialis (necomestibil),^[27]Lactarius turpis (posibil letal),^[28] Lactarius uvidus (necomestibil),^[29] Lactarius vietus (necomestibil)^[30] și zonatul Lactarius zonarius (necomestibil).^[31]

Specii asemănătoare în imagini

!Lactarius acris!
!Lactarius albocarneus!
!Lactarius blennius!
!Lactarius circellatus!
! Lactarius decipiens!
!Lactarius fluens!
Lactarius fulvissimus
!Lactarius fuliginosus!
Lactarius glyciosmus
!Lactarius hysginus!

!Lactarius lilacinus!
!Lactarius mammosus!
!!Lactarius pubescens!!
!Lactarius pyrogalus!
!Lactarius rufus!
!Lactarius trivialis!
!!!Lactarius turpis!!!
!Lactarius uvidus!
!Lactarius vietus!
!Lactarius zonarius!

Valorificare

Buretele este din cauza gustului iute necomestibil, în plus, nici măcar mirosul poate să convingă.

Note

^ Index Fungorum
^ Mycobank
^ ^a ^b ^c Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 96-97, ISBN 978-3-440-13447-4
^ ^a ^b ^c Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 376-377 - 1, ISBN 3-405-12081-0
^ Pierre Bulliard: „Histoire des champignons de la France”, vol. 1, Editura Barrois le jeune, Belin, Croullebois, Bazan, Paris 1791, p. 497
^ Elias Fries: „Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”, Editura Typographia Academica, Uppsala (1836-1838), p. 343 [1]
^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 1288, ISBN 3-468-07202-3
^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. VIII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928, p. tab. 387
^ Jacob Heilmann-Clausen și colaboratori: „The genus Lactarius - Fungi of Northern Europe”, vol. 2, Editura Danish Mycological Society, Copenhaga 1998, p. 239-240, ISBN 978-8-79835-814-5
^ Josef Breitenbach & Fred Kränzlin: „Pilze der Schweiz”, vol. 6 – Russulaceae, Editura „Verlag Mykologia”, Lucerna 2005, p. 45, ISBN 3-85604-060-9
^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 362-363, ISBN 88-85013-37-6
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 396-397, ISBN 3-405-12081-0
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 364-365/1, ISBN 3-405-12116-7
^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 336-337, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 370-371, ISBN 88-85013-37-6
^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 384-385, ISBN 88-85013-25-2
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 304-305, ISBN 3-405-12124-8
^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 184-186, ISBN 3-426-00312-0
^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 382-383, ISBN 88-85013-25-2
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 380-381 - 2, ISBN 3-405-12081-0
^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 372-373, ISBN 88-85013-25-2, ISBN 3-405-12081-0
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 310-311, ISBN 3-405-12124-8
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 312-313 - 1, ISBN 3-405-12124-8
^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 364-365, ISBN 88-85013-25-2
^ Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 84-85, ISBN 978-3-440-13447-4
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 364-365/2, ISBN 3-405-12116-7
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 392-393, ISBN 3-405-12081-0
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 466-467, ISBN 3-405-12116-7
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 370-371, ISBN 3-405-12116-7
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 306-307, ISBN 3-405-12124-8
^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 368-369, ISBN 88-85013-37-6

Bibliografie

Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe

Materiale media legate de Lactarius azonites la Wikimedia Commons
Lactarius azonites, film în limba franceză cu text englezesc
Lactarius azonites, mai multe imagini

[1] Index Fungorum

[2] Mycobank

[Bon-3] Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 96-97, ISBN 978-3-440-13447-4

[Cetto_2-4] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 376-377 - 1, ISBN 3-405-12081-0

[5] Pierre Bulliard: „Histoire des champignons de la France”, vol. 1, Editura Barrois le jeune, Belin, Croullebois, Bazan, Paris 1791, p. 497

[6] Elias Fries: „Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”, Editura Typographia Academica, Uppsala (1836-1838), p. 343 [1]

[7] Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 1288, ISBN 3-468-07202-3

[8] Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. VIII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928, p. tab. 387

[9] Jacob Heilmann-Clausen și colaboratori: „The genus Lactarius - Fungi of Northern Europe”, vol. 2, Editura Danish Mycological Society, Copenhaga 1998, p. 239-240, ISBN 978-8-79835-814-5

[10] Josef Breitenbach & Fred Kränzlin: „Pilze der Schweiz”, vol. 6 – Russulaceae, Editura „Verlag Mykologia”, Lucerna 2005, p. 45, ISBN 3-85604-060-9

[11] Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 362-363, ISBN 88-85013-37-6

[12] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 396-397, ISBN 3-405-12081-0

[13] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 364-365/1, ISBN 3-405-12116-7

[14] Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 336-337, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)

[15] Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 370-371, ISBN 88-85013-37-6

[16] Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 384-385, ISBN 88-85013-25-2

[17] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 304-305, ISBN 3-405-12124-8

[18] Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 184-186, ISBN 3-426-00312-0

[19] Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 382-383, ISBN 88-85013-25-2

[20] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 380-381 - 2, ISBN 3-405-12081-0

[21] Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 372-373, ISBN 88-85013-25-2, ISBN 3-405-12081-0

[22] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 310-311, ISBN 3-405-12124-8

[23] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 312-313 - 1, ISBN 3-405-12124-8

[Cetto_4-24] Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 364-365, ISBN 88-85013-25-2

[25] Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 84-85, ISBN 978-3-440-13447-4

[26] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 364-365/2, ISBN 3-405-12116-7

[27] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 392-393, ISBN 3-405-12081-0

[28] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 466-467, ISBN 3-405-12116-7

[29] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 370-371, ISBN 3-405-12116-7

[30] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 306-307, ISBN 3-405-12124-8

[31] Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 368-369, ISBN 88-85013-37-6

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]

[10]

[11]

[12]

[13]

[14]

[15]

[16]

[17]

[18]

[19]

[20]

[21]

[22]

[23]

[24]

[25]

[26]

[27]

[28]

[29]

[30]

[31]

Identificatori taxonomici
Lactarius azonites	Wikidata: Q1470866 Wikispecies: Lactarius azonites BioLib: 59993 EoL: 1008136 Fungorum: 356888 GBIF: 5248589 iNaturalist: 515021 MycoBank: 356888 NBN: NHMSYS0001485981 NCBI: 439401
Agaricus azonites	Wikidata: Q107471073 Fungorum: 221397 GBIF: 2550924 MycoBank: 221397