Etelköz
Atelkuzu (greacă Ἀτελκoύζoυ, maghiară Etelköz)[1] desemnează un teritoriu controlat de triburile maghiare pe parcursul secolelor VIII și IX, situat în teritoriul Moldovei și sudul Ucrainei actuale.
Triburile, în număr de 8, erau: Magyeri condus de Elöd, Nyék al lui Álmos, Kürt-Gyarmat al lui Kund (Kono), Tarjan al lui Und (Ond), Jenő al lui Tas, Kér al lui Huba, Keszi al lui Tühütüm și Szekely (trib kavar cu conducător necunoscut).[2]
Lebedia
[modificare | modificare sursă]Cele mai vechi sălașe ale triburilor ungare erau situate în vecinătatea Imperiului Khazar într-o regiune numită Lebedia. În această perioadă erau sub dependența khazarilor având îndatorirea de a-i urma în războaie. Pecenegii au avut un conflict de anvergură cu khazarii și, fiind nevoiți să-și părăsească sălașele, le-au invadat pe cele ale ungurilor. Șocul celor din urmă a fost atât de mare încât uniunea celor 7 triburi s-a divizat părăsind Lebedia. Unii, cei care și-au păstrat vechea denumire de savartoi asphaloi, s-au refugiat spre Persia, iar ceilalți s-au refugiat spre vest în așa-numita regiune Atelkuzu.
Localizare
[modificare | modificare sursă]Teritoriul din regiunea Atelkuzu ocupat inițial de pecenegi era străbătut de râurile Baruh, Kubu, Trullos, Brutos și Seretos.[3] Ultimele 3 denumiri sunt identificate relativ ușor cu Nistru, Prut și Siret, iar pentru primele specialiștii înclină către Bugul de Sud și Nipru.
Etimologie
[modificare | modificare sursă]Etel-köz vine de la denumirea turcică a fluviului Volga, Itil, Etel, Atel, Atəl. köz înseamnă în maghiară „regiune”.[4]
Există și o ipoteză conform căreia în textul lucrării De administrando imperio s-ar fi strecurat o eroare de transcriere din care ar fi rezultat Ἐτὲλ καὶ Κoυζoῦ în loc de Ἐτὲλ καὶ Oὐζoυ care ar desemna fluviile Don și Nipru.[5]
Părăsirea Etelközului
[modificare | modificare sursă]Împinse de bulgari și de pecenegi, triburile maghiare alături de cele kavare au migrat apoi în direcția Câmpiei Panonice, prin trecătoarea Verecke și Pasul Uz.
Galerie
[modificare | modificare sursă]-
Preistoria și istoria maghiarilor: Stațiuni ale migrației triburilor maghiare
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ Victor Spinei, Migrația ungurilor în spațiul carpato-dunărean și contactele lor cu românii în secolele IX - X, p. 107
- ^ Richard R. Perry, Margaret M. (Papp) Perry; The origin of the Magyar-Hungarians, language, homeland, migrations and legends to the conquest, Toledo, Ohio, 1983
- ^ Constantinus Porphyrogenitus, De administrando imperio, Editura Gy Moravcsik, R.J.H. Jenkins, Washington, 1967, p. 170-173
- ^ C. A. Macartney, The Magyars in the Ninth Century, p. 96
- ^ C. Cihodaru, Există știri despre români în operele unor scriitori afgani sau persani din secolele X - XI?, AȘU Iași, SN, Secțiunea III, Istorie, XV, 1969, 2, p. 167
Surse
[modificare | modificare sursă]- Cronica Notarului Anonymus, Faptele Ungurilor (traducere de pe fotocopia originalului de la Viena), Traducere și comentariu de Paul Lazăr Tonciulescu, Colecția Înțelepciunea Străbunilor, Editura Miracol, București, 1996. ISBN 973-9182-34-8
- Cronica vremurilor trecute / Cronica vremurilor de demult
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- István Erdélyi: Őseink nyomában – A magyar őstörténet kutatása a 20. században. Budapest 2004, ISBN 963-9454-46-X
- Gyula Pauler, Sándor Szilágyi, A magyar honfoglalás kútfői. Magyar Tudományos Akadémia, Budapest 1900.
Vezi și
[modificare | modificare sursă]Istoria Ungariei | |
Acest articol este parte a unei serii | |
Panonia, formarea Ungariei | |
---|---|
Panonia | |
Preistoria maghiarilor | |
Cucerirea Bazinului Panonic | |
Anii incursiunilor militare | |
Evul Mediu | |
Principatul Ungariei | |
Regatul Ungariei | |
Regatul Ungariei la începutul Epocii Moderne | |
Ocupația otomană | |
Regatul Ungariei Răsăritene | |
Principatul Transilvaniei | |
Războiul de independență condus de Francisc Rákóczi al II-lea (1703-1711) | |
Ungaria Regală | |
Istoria maghiară în secolul al XIX-lea | |
Epoca reformelor | |
Revoluția Maghiară din 1848-1849 | |
Compromisul austro-ungar din 1867 | |
Imperiul Austro-Ungar | |
Istoria maghiară în secolul al XX-lea | |
Revoluția Mîja-de-toamnă | |
Republica Ungară (1918-1919) | |
Republica Ungară a Sfaturilor | |
Republica Ungară (1919–1920) | |
Tratatul de la Trianon | |
Regatul Ungariei (1920–1944) | |
Ungaria în cel de-al Doilea Război Mondial | |
Statul Maghiar (1944-1945) | |
Republica Populară Ungară | |
Revoluția din 1956 | |
Ungaria contemporană | |
Republica Ungară | |
Portal Ungaria |