Sari la conținut

Emil Manu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Emil Manu
Date personale
Nume la naștereEmil Cismărescu Modificați la Wikidata
Născut[1] Modificați la Wikidata
Manu, România Modificați la Wikidata
Decedat (82 de ani) Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațiecritic literar[*]
istoric literar[*]
poet Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata

Emil Manu (pseudonimul literar al lui Emil Cismărescu, n. 9 octombrie 1922, Manu, județul Mehedinți – d. 19 septembrie 2005) a fost un critic, istoric literar și poet român, autor de monografii și al Istoriei poeziei române moderne.

Emil Manu (Emil Cismărescu) s-a născut la data de 9 octombrie 1922 în satul Manu, comuna Tâmna, județul Mehedinți din părinții Ion și Ioana Cismărescu, țărani "din tată-n fiu" decedat în București în anul 2005. Căsătorit cu "doamna Puica" are 3 copii toti fiind absolventi ai facultății de medicină. Veteran de război cu gradul de maior. Între 1929 și 1934 urmează cursurile școlii primare în satul natal iar între 1934 și 1942 îl găsim la Liceul "Traian" din Drobeta-Turnu Severin ca între 1942 și 1946 să urmeze Facultatea de Litere și Filosofie timp în care urmărește cursuri și la Facultatea de Drept din București. Întrerupe facultatea în august 1944 spre a urma Școala de Ofițeri de Rezervă (Infanterie Arad)până în mai 1945 după care își continuă studiile la București. Se reîntoarce la Drobeta-Turnu Severin unde este profesor secundar (mai întâi la Baia de Aramă) in perioada 1947-1954. În anul 1955 functionează ca secretar științific și cercetător la Societatea de Științe Filologice din București. Este arestat, judecat și condamnat pentru "uneltire" împotriva societății socialiste și "huliganism" în anul 1958. Până în 1962 este deținut la pușcăriile din Jilava și Peninsula, amândouă închisori de muncă forțată. După eliberare nu găsește nici o ocupație în meseria lui astfel încât este nevoit să lucreze pe mai multe șantiere de construcții ca muncitor necalificat. La cererea "Editurii Muzicale", în anul 1964, este numit ca "redactor documentarist" urmând ca trei ani mai târziu - în 1967 - să fie angajat (prin concurs) la Institutul de Istorie și Teorie Literară "George Călinescu" ca cercetător științific unde rămâne până la pensionare în 1982. În 1973 își susține lucrarea de doctorat în filologie cu teza "Ion Minulescu și conștiința simbolismului românesc". Prieten de o viață cu Gheorghe Bulgăr și mai târziu - până la moarte - cu dramaturgul Dan Tărchilă.

Opere publicate

[modificare | modificare sursă]
  • Incunabule, EPL București, 1969;
  • Ceremonia faianțelor, Ed. Eminescu, 1971;
  • Ora magnoliilor, Ed. Eminescu, 1975;
  • Ultima corabie cu pânză, Ed. Ion Creanga, 1976;
  • Vesperalia, Ed. Eminescu, 1980;
  • Ora reveriilor, Ed. Eminescu, 1989;
  • Utopia nopții, Ed. Eminescu, 1998;
  • Vesperalia, Ed. Eminescu, 1999;
  • 133 de poezii, Ed. Vinea, 1999.

Este prezent în:

  • Mica eroica, Ed. Militară, 1970;
  • Poezie si istorie la 1848 - Ed. Albatros 1974,
  • Roza vânturilor, - jurnal de călătorie -, Ed. Sport-Turism, 1979;
  • Poveștile de la ora șapte, Ed. Ion Creangă, 1983;
  • Spațiu etern, - jurnal de călătorie -, Ed. Sport-Turism, 1985;
  • Infernurile noastre (jurnal de detenție), Ed. Crater, 1995;
  • Galaxia Eros, roman, Galați, Ed. Porto-Franco, 1997;

Critică și istorie literară

[modificare | modificare sursă]
  • Traian Demetrescu, monografie, Societatea de Științe filologice, 1955;
  • Prolegomene argheziene, EPL, 1968;
  • Reviste românești de poezie, Ed. Academiei, 1972;
  • Sinteze și antisinteze literare, Ed. Dacia, 1975;
  • Arghezi, contemporanul nostru, Ed. Albatros, 1977;
  • Eseu despre generația războiului, Ed. Cartea Românească, 1978;
  • Ion Minulescu și conștiința simbolismului românesc, Ed. Minerva, 1981;
  • Sensuri moderne și contemporane, Ed. Eminescu, 1982;
  • Dimitrie Stelaru, monografie, Ed. Cartea Românească, 1984;
  • Viața lui Marin Preda - Ed. Vestala
  • Cafeneaua literară, Ed. Saeculum, I.O., 1997;

Critică și istorie literară în colaborare

[modificare | modificare sursă]
  • Metodologia criticii și istoriei literare, Ed. Academiei, 1969;
  • Probleme de literatură comparată și sociologie literară, Ed. Academiei, 1970;
  • Temelii folclorice și orizont european, Ed. Academiei, 1971;
  • Istoria și teoria comparatismului românesc, Ed. Academiei, 1972;
  • Literatură română contemporană, I, Poezie, Ed. Academiei, 1980;
  • Christian W. Schenk - O prezență poetică în literatura română - împreună cu Gheorghe Bulgăr,Ed. Doris, 220 pagini ISBN 973-95885-3-0, București;
  • Roman im Gespräch, Leipzig, 1982;
  • Literatur Rumäniens 1944-1980, Berlin, 1983.

Ediții critice

[modificare | modificare sursă]

Premii și distincții

[modificare | modificare sursă]
  • Medalia comemorativă a 150 de ani de la nașterea lui M. Eminescu;
  • Medalia de participant la cel de-al doilea război mondial, veteran de război;
  • Premiul special al juriului Uniunii Scriitorilor pentru întreaga activitate, 2000;
  • Premiul Academiei Române (2001);[2]
  • Premiul Uniunii Scriitorilor (2002).[2]

În 1997 cartea de poezie "Ora reveriilor" a apărut în limba germană sub titlul de "Traumstunde", în traducerea lui Christian W. Schenk.

  1. ^ https://www.radioromaniacultural.ro/vocile-memoriei-centenar-emil-manu/  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  2. ^ a b Aurel Sasu, Dicționar biografic al literaturii române M-Z, vol. II, Ed. Paralela 45, București, 2004, p. 34. ISBN 973-697-758-7
  3. ^ Decretul președintelui României nr. 524 din 1 decembrie 2000 privind conferirea unor decorații naționale personalului din subordinea Ministerului Culturii, publicat în Monitorul Oficial nr. 666 din 16 decembrie 2000, art. 3, anexa 3, d) 16.
Wikicitat
Wikicitat
La Wikicitat găsiți citate legate de Emil Manu.
  • Istoria literaturii române - De la creația populară la postmodernism - Dumitru Micu;
  • Dicționarul biografic al literaturii române - Aurel Sasu;
  • Dicționarul general al literaturii române - Academia Română - Ed. Univers Enciclopedic;
  • Corespondență și discuții - Christian W. Schenk.