Sari la conținut

Dennis Man

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Dennis Man
Dennis Man la un meci de Europa League cu FC Viktoria Plzeň
Informații generale
Data nașterii (26 de ani)[1][2]
Locul nașterii Vladimirescu, România
Înălțime 183 cm
Greutate 82 kg
Post atacant
Informații despre echipă
Echipa actuală Parma
Număr 98 Modificați la Wikidata
Cluburi de juniori
Ani Club
2014-2015 Atletico Arad
Cluburi de seniori* Modificați la Wikidata
Ani Club Ap (G)
2014-2016 UTA Arad 34 (15)
2016-2021 FCSB 114 (41)
2021- Parma 94 (21)
Echipa națională Modificați la Wikidata
Ani Țară Ap (G)
2016  România Sub-19 4 (1)
2017-  România Sub-21 20 (6)
2018-  România 20 (6)
* Apariții și goluri pentru echipa de club doar în cadrul campionatului intern

Dennis Man (n. , Vladimirescu, Arad, România) este un fotbalist român, care joacă pe post de atacant la Parma în Serie A. Pe plan internațional, are prezențe la națională pentru România Sub-21, România Sub-19 și România.

A fost descoperit de antrenorul Alexandru Meszar și crescut de Atletico Arad. Dennis Man a jucat primul meci în Liga a II-a pentru UTA Arad în august 2015, cu Gaz Metan Mediaș și a marcat primul gol într-un meci cu FC Bihor. După ce a reușit să se impună pe unul din locurile acordate jucătorilor eligibili pentru U21 la UTA, a fost transferat de FCSB, la care a debutat în Liga I pe 2 octombrie 2016 într-un meci cu Universitatea Craiova. A jucat în numai șase partide de campionat în primul sezon la FCSB, din cauza unei clauze prin care clubul trebuia să achite 100.000 de euro dacă jucătorul depășea 10 meciuri. A devenit om de bază în sezonul 2017-2018, în care a marcat 20 de goluri în treizeci și patru de partide.[3]

A jucat pentru naționala de tineret ale României Sub-19 și în naționala de tineret Sub-21 a României, cu care s-a calificat la Campionatul European din 2019⁠(d). A debutat pentru prima reprezentativă în martie 2018, într-un meci amical cu Suedia. Impresara sa este Anamaria Prodan.[4]

Antrenorul său de la UTA Arad, Roland Nagy, l-a descris ca fiind „un fotbalist cu o personalitate peste vârsta lui, cu maturitate”, „e spontan, vine de la el cu foarte multe lucruri, cu inițiativă. Poate să decidă un joc.”, „deși e polivalent, are un rol clar acolo între mijlocașul central și atacantul de careu [...] are pasă finală, are pătrundere, poate să scoată om din joc pe zonă centrală [...] are simț al porții”.[5] Cristian Păcurar, care i-a fost și el antrenor la UTA, a susținut că „A ajuns să controleze foarte bine balonul în sistem de viteză, dar punctul său forte e inteligența în joc. E foarte imprevizibil când are mingea la picior, e tipul de fotbalist ce-ți poate decide o fază dintr-o singură atingere.”[6] Daniel Isăilă, care l-a antrenat pe Man la naționala de tineret, a spus că „La capitolul forță, acolo trebuie să mai îmbunătățească, pentru că, în rest, e un fotbalist complet. Are și agresivitate, are și atitudine, are tehnică în regim de viteză, are finalizare, are și disponibilitate la efort, face ambele faze, poate juca în zonă centrală, în spatele atacantului, poate juca chiar și vârf împins cum a făcut-o la UTA, poate juca în bandă dreaptă, bandă stângă.”[7] Mirel Rădoi, antrenorul naționalei de tineret, a declarat că „Dacă luăm ca individ și ca jucător tânăr, eu cred că, în acest moment, Dennis Man e jucătorul cel mai complet. Dacă vorbim strict de tehnică, viteză, forță, mentalitate, de latura psihologică. Eu cred că el se apropie cel mai mult de «pachetul complet». El poate să joace orice, poate să joace dreapta, zonă centrală, stânga, poate să joace în 4-2-3-1, poate să joace în 4-3-3, poate să joace atacant fals.”[8]

Într-un dialog purtat cu Ilie Dumitrescu, antrenorul echipei naționale a României, Cosmin Contra, a susținut că „e unul din puținii jucători din campionatul nostru care joacă un fotbal total. Scoate adversari din joc, finalizează. Încet, încet va deveni un lider la Steaua.”[9] Simone Lorini de la Tuttomercatoweb l-a comparat cu Gareth Bale și l-a descris ca fiind „un jucător de picior stâng, dar care evoluează în bandă dreaptă, după modelul devenit deja tradiție în fotbalul modern. Dennis Man este un atacant lateral cu calități optime și de mare perspectivă.”[10]

UTA Bătrâna Doamnă

[modificare | modificare sursă]

Dennis Man a fost descoperit de antrenorul Alexandru Meszar de la Atletico Arad, la un meci al acestei echipe cu o echipă din satul Vladimirescu, unde locuia tânărul, și a fost inclus în programul de juniori al acelui club.[11]

Crescut la Atletico Arad, Man a dat probe pentru Manchester City în 2010 la vârsta de 12 ani.[12] Deși nu a fost păstrat de clubul englez, el a continuat fotbalul în orașul natal. Promovat de la juniorii echipei de Liga a II-a UTA Bătrâna Doamnă de antrenorul Roland Nagy, Man apărea ca variantă de jucător de atac sau mijloc în vara lui 2015, pe când avea 17 ani.[13] El a debutat în august 2015 în prima etapă de campionat, cu Gaz Metan Mediaș și a marcat primul gol într-un meci cu FC Bihor, golul 3 în partida câștigată de echipa sa cu 4–0.[14][15] Până la sfârșitul anului, el a mai jucat în alte trei meciuri pentru echipa sa, iar în noiembrie a dat probe în Italia, la FC Bologna.[16][17]

După ce s-a remarcat în meciurile de pregătire din intersezon, Man a reușit să se impună pe unul dintre cele două locuri obligatoriu a fi acordate unor jucători eligibili pentru U21 în meciurile de Liga a II-a, la începutul sezonului de primăvară 2016, când colegul său, Burlă, a fost suspendat pentru prima etapă de campionat.[18] În acel meci cu FC Brașov, câștigat cu 3–2, Man a marcat două goluri.[19] Anul 2016 a fost unul de succes, Dennis ajungând deja spre finalul sezonului să fie numit „perla UTA-ei”.[20]

Transferul și primul sezon, 2016–2017

[modificare | modificare sursă]

După ce a marcat cinci goluri în trei meciuri pentru UTA Arad în startul sezonului Liga a II-a 2016-2017, a fost transferat de Steaua București.[21] Primul său meci la Steaua a fost partida de Cupa Ligii cu FC Botoșani (8 septembrie 2016).[22][23] Debutul la Steaua într-un meci de campionat a avut loc în 2 octombrie 2016, când a intrat în prima repriză în locul lui Florin Tănase (accidentat) în meciul cu CS U Craiova. El a jucat însă doar 37 de minute, fiind înlocuit la rândul său în repriza a doua cu Ovidiu Popescu.[24] La sfârșitul aceleiași luni, a înscris și primul său gol în prima ligă, la Iași, contra Politehnicii.[25]

Beneficiind de faptul că la orice meci din Liga I echipele sunt obligate să aibă pe teren un jucător eligibil pentru naționala U21, Dennis Man a început să fie o variantă pentru umplerea acestei poziții, dar și drept concurent pentru atacanții titulari. Totuși, i-a făcut rău o clauză din transfer, prin care clubul UTA urma să primească încă 100.000 de euro dacă Man joacă în 10 meciuri oficiale pentru Steaua în orice competiție, astfel încât antrenorul a început să evite să-l introducă pe teren, pentru a evita costuri suplimentare pentru club.[26] În final, în martie 2017, această clauză a fost renegociată, UTA primind 20.000 de euro și Steaua primind mână liberă să-l utilizeze pe Man așa cum crede antrenorul de cuviință.[27] Aceste probleme l-au făcut să se gândească să plece de la Steaua (denumită de acum FCSB), dar Helmuth Duckadam, președintele clubului, i-a sfătuit pe el și pe tatăl său să nu se grăbească.[28]

Sezonul 2017–2018

[modificare | modificare sursă]

Man a decis să rămână, și a jucat al zecelea său meci la FCSB la începutul sezonului următor, în care a și marcat al doilea său gol în prima ligă, unul foarte important prin aceea că a adus victoria echipei sale (2–1) în prelungirile meciului cu FC Voluntari în luna iulie,[25] în ciuda unui joc mai slab în care a ratat mai multe ocazii înainte de a înscrie.[29] Mai târziu, în august, a marcat un nou gol care s-a dovedit a fi decisiv (deși a fost înscris în prima repriză), golul victoriei cu 2–1 în meciul din deplasare cu Juventus București, acesta fiind și al 4000-lea gol al echipei sale în Liga I.[30] Situația s-a repetat la meciul cu Concordia Chiajna, când Man a marcat golul victoriei cu 2–1 în minutul 85, profitând de o greșeală a portarului advers Cristian Bălgrădean.[31] Tot în acea perioadă, deși în cupele europene echipa nu este obligată să joace cu vreun junior pe teren, Man a fost introdus în finalul meciului-retur din play-offul Ligii Campionilor UEFA cu Sporting Clube de Portugal, pierdut de FCSB cu 1–5 pe teren propriu, dar și în primul meci din grupele UEFA Europa League, cu Viktoria Plzeň; de fiecare dată fiind introdus pe finalul meciului, în locul uneia dintre vedetele echipei, Denis Alibec, respectiv Constantin Budescu. În septembrie, a reușit un nou gol în campionat, de această dată mai puțin important, ultimul gol din victoria cu 4–0 împotriva lui Gaz Metan Mediaș, în minutul 58.[32] În meciul în deplasare pe terenul liderei CFR Cluj, Man a intrat în repriza a doua în locul lui Cătălin Golofca și a creat faza și a dat pasa din care Constantin Budescu a marcat golul egalizator care a stabilit scorul final de 1–1, dând pasa printre picioarele căpitanului advers Mario Camora, care declarase înaintea meciului, cu referire la Dennis Man, că „nu [se] sperie [de] un copil de 17–18 ani care face primul meci”.[a][33]

La noua prezență în competițiile europene, meciul din grupele UEFA Europa League în deplasare cu FC Lugano, intrarea lui Man la pauză în locul lui Ovidiu Popescu a fost creditată de Gazeta Sporturilor ca „schimb[ând] în totalitate fața echipei”, el fiind autorul pasei decisive de la primul gol al lui Constantin Budescu.[34] Cu Sănătatea Cluj, în șaisprezecimile Cupei României, Man a jucat doar prima repriză, în care a marcat primele două goluri (al doilea din penalty) și a pasat decisiv la al treilea gol, marcat de Daniel Benzar. Deși a ieșit la pauză, aceste realizări au determinat pe DigiSport să-l considere „omul meciului” și „protagonistul [său] absolut”.[35] Meciul în deplasare cu FC Botoșani a fost unul dificil, din cauza terenului înghețat și alunecos, iar Dennis Man a recunoscut ulterior că a jucat cu frică din această cauză (coechipierul său Mihai Bălașa s-a și accidentat din această cauză în prima repriză); chiar și așa, Man a fost considerat de Telekom Sport unul din cei mai buni jucători ai meciului, și a marcat în minutul 58 golul al doilea în victoria cu 3–0, când o minge centrată de Florinel Coman a fost deviată de Harlem Gnohéré (care a ratat șutul) și a ajuns la el în colțul careului mic, de unde a preluat și a șutat puternic cu stângul sub bară.[36][37] Ultimul meci al sezonului, 2–0 cu FC Viitorul, a adus pentru Man o nouă reușită, primul gol marcat în prima repriză cu un șut la colțul scurt după ce a fost angajat în adâncime de Mihai Pintilii;[38] la adăpostul golului său, echipa lui a rezistat după eliminarea lui Gnohéré și apoi Marko Momčilović a reușit să mărească diferența după o fază fixă. Man a fost lăudat, Gazeta Sporturilor dându-i cea mai mare notă dintre jucătorii de pe teren, la egalitate cu Florin Niță.[39] Ca bilanț pentru finalul sezonului de toamnă, Man s-a declarat mulțumit de meciurile jucate și de prestația sa, dar considera că este doar la 70% din potențial și că speră să evolueze mai bine.[40]

În intersezon, site-ul UEFA l-a inclus într-o listă cu 50 de tineri de urmărit în anul 2018, comentând că are prestații promițătoare la naționala U21 a României;[41] iar selecționerul Cosmin Contra l-a inclus pe lista jucătorilor care urmează a fi convocați la prima echipă națională pentru meciurile amicale din primăvara acelui an.[42]

În primul meci de campionat de la reluarea sezonului, meci câștigat cu 2–1 la Gaz Metan Mediaș, Man a fost considerat unul din cei mai slabi de pe teren, fiind notat cu 5 de Gazeta Sporturilor,[43] dar s-a revanșat printr-o prestație bună în derby-ul cu FC Dinamo București, în care a marcat în minutul 83 primul gol al echipei sale în egalul 2–2 obținut în prelungiri,[44] și prin golul victoriei cu 2–0 marcat în meciul cu Sepsi OSK în minutul 86.[45]

După debutul la națională, a început play-offul de pe care echipa sa a pornit de pe locul al doilea. În primele patru etape, Man nu a marcat și evoluția sa a fost mai puțin apreciată (de exemplu, în meciul cu CS U Craiova a fost notat de Gazeta Sporturilor cu 6, sub media echipei[46]), dar în ultimul meci al turului play-offului a marcat al doilea gol în victoria cu 3–0 în deplasare la Astra Giurgiu, scăpând singur cu portarul la o lansare de la Mihai Pintilii, care recuperase mingea de la un adversar la centrul terenului.[47] În același meci, comentatorii au fost amuzați de o fază la care Man, împins de un adversar, a căzut și s-a rostogolit în afara terenului în preajma băncii tehnice și l-a dărâmat pe antrenorul Nicolae Dică.[48] A înscris un nou gol important în egalul 2–2 obținut cu FC Viitorul la Ovidiu, când a reluat în poartă centrarea șutată a lui Budescu; golul a fost marcat în ultimul minut al primei reprize, pe când echipa sa era condusă cu 2–0 și a marcat începutul revenirii. Cu acest gol, și-a egalat performanța de 10 goluri în campionat reușită cu UTA în sezonul 2015–2016 în Liga a II-a.[49][50]

Ca o concluzie pentru acest sezon, Remus Râureanu de la Gazeta Sporturilor îl considera pe Man jucătorul cu cea mai spectaculoasă transformare din Liga I, ajungând să își găsească loc în echipă pentru că este om de bază și pentru că merită, nu doar pentru că există regula de a fi folosit un jucător eligibil pentru naționala U21.[51] De asemenea, evoluțiile bune din acest sezon l-au adus în atenția publicației Tuttosport, care l-a inclus pe lista nominalizaților la premiul Golden Boy.[52]

Sezonul 2018–2019

[modificare | modificare sursă]

Primul meci oficial al sezonului în campionat a adus o înfrângere cu 1–0 la Astra Giurgiu, dar Man a fost scutit de criticile cele mai dure la adresa echipei, fiind enumerat de Gazeta Sporturilor între patru din cei 14 jucători care au avut evoluții decente, deși „n-au fost ajutați mai deloc de colegi”.[53] Câteva zile mai târziu, Man a deschis scorul în minutul 4, marcând cu capul la primul șut pe poartă în meciul câștigat în deplasare cu 2–0 la Rudar Velenje în turul al II-lea al ediției din acel an a Europa League.[54] Echipa sa a fost însă eliminată apoi de Rapid Viena, și s-a concentrat pe campionatul intern. După primele 10 etape, FCSB ajunsese pe primul loc în clasament, Man contribuind prin golul de 2–0 în victoria cu 4–1 în deplasare la FC Viitorul;[55] și deschiderile de scor timpurii în egalul 2–2 pe teren propriu cu FC Botoșani[56] și în victoria cu 2–0 contra Dunării Călărași.[57]

Ulterior, accidentările au făcut ca echipa să piardă puncte, iar evoluția lui Man a fost mai slabă, în nota echipei, selecționerul naționalei de juniori, Mirel Rădoi, observând o tendință a lui de a nu da drumul la minge.[58][59] În același timp însă, presa relata interesul pentru el din partea unor cluburi mari, ca AS Roma,[60] Fenerbahçe[61] sau Manchester United.[62] Abia spre sfârșitul lui noiembrie, Man a marcat din nou, având un rol decisiv în victoria cu 2–1 la CSM Politehnica Iași, unde a marcat primul gol și a obținut lovitura de pedeapsă din care Florin Tănase l-a marcat pe al doilea.[63]

După reluarea campionatului în primăvară, Man a marcat la începutul primului meci, cu FC Dunărea Călărași, cu un șut din afara careului, dar echipa sa a terminat la egalitate, 1–1. La interviul de după meci, a refuzat să-l blameze pe portarul Bălgrădean pentru golul primit, considerând că nereușita trebuie asumată de întreaga echipă.[64] Mai târziu, pe finalul meciului cu CS U Craiova, a răspuns unei provocări a lui Marius Briceag, care a degenerat apoi într-o altercație generală; arbitrul jocului le-a acordat ambilor jucători al doilea cartonaș galben al meciului, ei fiind eliminați.[65] Man a fost suspendat două etape, lipsind în ultimul meci al sezonului regulat, și în primul meci al play-offului.[66] Tot cu CS U Craiova, în returul play-offului, Man a înscris, în al cincilea minut al prelungirilor meciului, golul care a stabilit scorul final de 2–0, risipind emoțiile privind victoria; pe parcursul meciului, el ratase însă alte trei ocazii bune de a înscrie.[67]

Echipele naționale

[modificare | modificare sursă]

Naționalele de tineret

[modificare | modificare sursă]

Pe 23 februarie 2013 a fost chemat de Florin Răducioiu la naționala de tineret sub 15 ani.[68] În toamna lui 2016, puțin după transferul la Steaua, Man a jucat la naționala U19 în două meciuri, cu Olanda și Norvegia, în care a fost rezervă și a intrat în repriza a doua, în ultimul egalând la 1 în minutul 68 al meciului pierdut în cele din urmă pe final de echipa sa cu 3–1.[69]

În 2017, deși încă era eligibil pentru naționala U19, Man a fost selecționat pentru naționala U21,[70] în campania de calificare pentru Campionatul European U21 de Fotbal din 2019. Neconvocat la primul meci, cu Liechtenstein, Man a început tot ca rezervă meciul cu Bosnia și Herțegovina și cel cu Elveția, în primul marcând, pe contraatac, în prelungirile meciului, ultimul gol al echipei sale în victoria cu 3–1.[71] În a patra partidă a naționalei sale din aceste preliminarii, Dennis Man a marcat golul egalării în remiza 1–1 pe teren propriu cu Portugalia, reușind să conserve invincibilitatea naționalei României și să-i păstreze statutul de favorită la calificare.[72]

În toamna lui 2018, la reluarea campaniei pentru Campionatul European din 2019, Man era în vederile naționalei de seniori antrenată de Cosmin Contra, care însă l-a lăsat să-și aducă aportul la importantele meciuri de calificare cu Portugalia în deplasare și cu Bosnia și Herțegovina acasă. În primul meci, a pornit de la mijlocul terenului pe un contraatac și a dat o pasă decisivă apreciată ca „perfectă” de Gazeta Sporturilor[73] și „genială” de Sport.ro,[74] pentru golul al doilea al echipei sale, marcat de Andrei Ivan în meciul câștigat cu 2–1.[75] Un alt meci decisiv în acea campanie, cel cu Țara Galilor, pe teren propriu, a fost urmărit de o audiență-record pentru un meci al naționalei de tineret.[76] După meciul câștigat cu 2–0, în care a deschis scorul reluând în poartă o minge câștigată la o fază fixă într-un duel aerian în careu de Adrián Rus, copiind apoi gestul de bucurie al lui Cristiano Ronaldo,[77] Man s-a declarat emoționat în fața unui moment la care „visezi [..] când te apuci de fotbal”.[78] În acel meci, Man a fost schimbat în minutul 75, când acuza o accidentare și se îndrepta spre marginea terenului opusă celei cu banca de rezerve, încercând să prelungească întreruperea jocului, spre folosul echipei sale. Arbitrul i-a cerut însă să iasă prin cel mai apropiat punct pentru a primi și îngrijirile medicale, în timp ce înlocuitorul său, Olimpiu Moruțan, intra de la banca de rezerve. Man a gesticulat nervos, lăsând impresia că este supărat pe antrenor că l-a schimbat; în realitate, gestul era unul de frustrare la adresa faptului că arbitrul i-a dejucat tertipul de tragere de timp și că a fost nevoit apoi să ocolească tot terenul pentru a ajunge la banca de rezerve.[79]

Naționala de seniori

[modificare | modificare sursă]

Dennis Man a fost convocat la prima națională de selecționerul Cosmin Contra pentru două amicale la sfârșitul lui martie 2018, cu Israel și apoi cu Suedia. A debutat în 27 martie 2018 în cel de-al doilea din cele două meciuri, câștigat cu 1–0 prin golul lui Dorin Rotariu. Man a intrat pe finalul meciului, în minutul 87, în locul lui Nicolae Stanciu și, deși a jucat doar câteva minute, a avut o importantă ocazie când a reușit să scape singur cu portarul advers, dar nu i-a reușit lobul din cauza terenului denivelat.[80][81] După meci, Ilie Dumitrescu l-a lăudat, spunând că „dincolo de calitățile ofensive pe care le are, Dennis Man se descurcă foarte bine și pe faza defensivă și e și disciplinat”.[82] Convocat din nou pentru alte două amicale la sfârșitul lui mai și începutul lui iunie în același an, a jucat din nou în amicalul cu Finlanda, câștigat cu 2–0, meciul de retragere al lui Bogdan Lobonț. Man a intrat în minutul 64 în locul autorului celui de al doilea gol, Ciprian Deac.[83]

Primul meci oficial pentru naționala de seniori a fost partida cu Insulele Feroe, în preliminariile Campionatului European de Fotbal 2020, câștigat cu 4–1. El a intrat în minutul 78 în locul lui Nicușor Stanciu. Această apariție a activat o altă clauză a transferului de la UTA la FCSB, care implică plata a încă 100.000 de euro de a doua către prima.[84] Convocat la naționala mare și pentru meciurile în deplasare cu Norvegia și Malta, chiar înaintea Campionatului European U21, în iunie 2019, Man a intrat doar în meciul cu Malta, în locul lui Claudiu Keșerü. Și-a creat ocazii, și a fost blocat de portarul Henry Bonello în minutul 69; în prelungirile meciului, când România rămăsese în 10 jucători prin eliminarea lui Alexandru Chipciu, Man a înscris primul său gol la națională, stabilind scorul final, 0–4, pe un contraatac.[85][86]

La 22 decembrie 2018.[87]
Meciuri și goluri pe club, sezon și competiție
Club Sezon Ligă Cupă Cupa Ligii Europa Altele Total
Meciuri Goluri Meciuri Goluri Meciuri Goluri Meciuri Goluri Meciuri Goluri Meciuri Goluri
UTA Arad 2014-2015 1 0 0 0 0 0 1 0
2015-2016 29 10 3 1 2 0 34 11
2016-2017 5 5 5 5
Total 35 15 3 1 2 0 40 16
Steaua II București 2016–2017 15 6 15 6
Total 15 6 0 0 0 0 0 0 0 0 15 6
Steaua București 2016-2017 6 1 1 0 2 0 0 0 9 1
2017–2018 34 10 3 2 10 0 47 12
2018–2019 20 6 1 0 5 1 26 7
Total 60 17 5 2 2 0 15 1 0 0 83 20
Total carieră 110 38 8 3 2 0 15 1 2 0 137 42

Viața personală

[modificare | modificare sursă]

Dennis Man s-a născut la Arad, tatăl său, Cristian Man, fiind antrenor de fotbal.[88] El a jucat pentru Strungul Arad, în Divizia B, iar mama sa este afaceristă.[89] Are un tatuaj pe mână cu fratele său, Alberto[90] și unul pe ceafă cu o cruce înaripată.[91]

A urmat cursurile Liceului cu Program Sportiv Arad.[92] Se află într-o relație cu Alexandra Ionela Grigoriță, fostă Miss Arad în 2014, încă din perioada în care juca pentru UTA Arad.[93] În septembrie 2018 și-a achiziționat un Mercedes-AMG GLE 43 4MATIC în valoare de aproximativ 100.000 de euro.[94]

Note de completare

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ La data meciului, Man avea de fapt 19 ani și jucase aproape 20 de meciuri în Liga I.

Note bibliografice

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ Dennis Man, Transfermarkt, accesat în  
  2. ^ Dennis Man a semnat cu Steaua un contract pe un an, cu prelungire automată. Ce a declarat fotbalistul de 18 ani la Dolce, inclusiv despre națională și VIDEO cu reușitele sale, Q18539769[*], , accesat în Categorie:Articole cu legături către elemente fără etichetă&rft.date=2016-09-06&rft_id=https://www.dolce-sport.ro/fotbal/fotbal-intern/update-dennis-man-semnat-cu.html&rfr_id=info:sid/ro.wikipedia.org:Dennis Man" class="Z3988"> 
  3. ^ „Dennis Man”. romaniansoccer.ro. Accesat în . 
  4. ^ Cristi Coste (), „El e omul care îi aduce lui Gigi Becali oferta de 100 de milioane de euro pentru Dennis Man!”, Fanatik, accesat în  
  5. ^ Cristian Scutariu (). „Interviu: Dennis Man, caracterizat de un fost jucător al Stelei: "E briliantul fotbalului românesc!”. Prosport. Accesat în . 
  6. ^ Lucian (). „Povestea copilului pe care Steaua a dat 500 de mii de euro”. Sport Arad. Accesat în . 
  7. ^ "Dennis Man?... În rest, e un fotbalist complet". Cuvintele frumoase spuse de selecționerul care-l cunoaște perfect pe jucătorul de la FCSB”. ProSport. . Accesat în . 
  8. ^ „Rădoi a găsit cel mai complet jucător din Liga 1. Are sau nu FCSB identitate și care e marea problemă a roș-albaștrilor?”. Digisport. . Accesat în . 
  9. ^ „Dennis Man, "jucătorul total"! De ce a respins Becali ultima ofertă? Ilie Dumitrescu: "Asta e viziunea lui, am vorbit cu el". Digisport. . Accesat în . 
  10. ^ „Un talento al giorno, Dennis Man: il Bale di Romania”. Tuttomercatoweb (în italiană). . Accesat în . 
  11. ^ Răzvan Luțac (), „EXCLUSIV Povestea surprinzătoare a clubului de juniori care a crescut 3 titulari de la U21 de marți plus Țucudean, marcator la "naționala" mare”, Gsp, accesat în  
  12. ^ Alexandru Enciu (), "Vreau să ajung mai tare ca Mutu" Un puști minune român e aproape de Man City”, ProSport, accesat în  
  13. ^ „Utiștii au renunțat și la Ionuț Radu. Arădenii pleacă sâmbătă în Austria”, Sport Arad, citat de Prosport Liga 2, , accesat în  
  14. ^ „FC Bihor a pierdut cu 0-4 jocul de pe teren propriu cu UTA Batrana...”, Ebihoreanul.ro, , accesat în  
  15. ^ „FOTBAL. FC Bihor a pierdut cu 0-4 meciul cu UTA, dar jucătorii orădeni au fost aplaudați de suporteri”, Digi24, accesat în  
  16. ^ „Denis Man, primul plecat de la UTA! - ARADON”, Aradon.ro, , accesat în  
  17. ^ „De la Arad la Steaua via Manchester City si Bologna! Cine e Dennis Man, atacantul de 18 ani transferat de Steaua - www.sport.ro”, Sport.ro, accesat în  
  18. ^ „Dennis Man: „Încerc să profit de fiecare șansă, să fiu o soluție în campionat" - Glasul Aradului”, Glsa.ro, , arhivat din original la , accesat în  
  19. ^ Tudor Bogdan (), „Dennis, pericol public! UTA – FC Brașov 3-2 (CLASAMENT) - Special Arad”, Specialarad.ro, accesat în  
  20. ^ "Perla" UTA-ei a lovit din nou. Man a zburdat printre jucătorii Chindiei. "Parcă aș vrea să dau chiar mai multe goluri", Sport Arad, citat de Prosport Liga 2, , accesat în  
  21. ^ 7 - Dennis Man[nefuncțională], steauafc.com
  22. ^ Sport.ro: 4 debuturi in echipa trimisa de Reghe, 8 septembrie 2016
  23. ^ Panduru a făcut analiza a doi debutanți ai Stelei, 9 septembrie 2016, Gazeta Sporturilor
  24. ^ „Ce a fost asta? Reghecampf, decizie BIZARĂ în privința lui Dennis Man. Cum a răspuns Mulțescu”, Gazeta Sporturilor, , accesat în  
  25. ^ a b „Dennis Man a "spart gheața"! Primul gol la Steaua e și primul pe care-l marchează în Liga 1”, digisport.ro, , accesat în  
  26. ^ „Motivul INCREDIBIL pentru care Dennis Man, pustiul cu clauza de 50 mil euro, nu mai prinde echipa Stelei! - www.sport.ro”, Sport.ro, accesat în  
  27. ^ „Decizia lui Becali în privința lui Dennis Man, fotbalistul de "50 de milioane de euro", digisport.ro, , accesat în  
  28. ^ „Dennis Man a fost la un pas să plece de la FCSB. Era supărat că a pierdut un an!, digisport.ro, , accesat în  
  29. ^ „Îl scoate din echipă pe omul de 3 puncte » Dică a stabilit primul "11" pentru meciul cu Viktoria Plzen”, GSP, , accesat în  
  30. ^ „Man a marcat golul cu numărul 4.000 pentru FCSB în Liga 1. "A fost un moment de panică", digisport.ro, , accesat în  
  31. ^ „FOTO VIDEO Chiajna - FCSB 1-2 // Victoria puștilor » Cei mai tineri fotbaliști ai lui Dică au întors tabela la Chiajna în 10 minute!”, GSP, , accesat în  
  32. ^ „Devastatori cu Mediaș, Man și Tănase au pus tunurile pe CFR: "Mergem la Cluj să câștigăm", GSP, , accesat în  
  33. ^ Lucian Dănilă (), „Dennis Man a dat răspunsul perfect la întrebarea: „Cum să mă sperii de un copil care face primul meci?" (FOTO) - Special Arad”, Specialarad.ro, accesat în  
  34. ^ Andrei Crăițoiu (), „Dennis Man își respectă promisiunile » Ce declara în urmă cu un an în GSP”, GSP, accesat în  
  35. ^ „Sănătatea Cluj - FCSB 1-6. Calificare fără emoții pentru roș-albaștri, care au avut patru debutanți. Man, omul meciului”, digisport.ro, , accesat în  
  36. ^ „FC Botoșani - FCSB 0-3. Succes fără emoții pentru roș-albaștri, care încheie 2017 pe locul 2”, Digisport.ro, accesat în  
  37. ^ „Sentimentul CIUDAT pe care l-au avut steliștii când au intrat pe teren. Totul a fost dezvăluit de Man!”, Telekomsport.ro, accesat în  
  38. ^ „Man își face bilanțul la final de 2017: "E loc de mai bine". Ce spune de pierderea lui Gnohere”, Digisport.ro, accesat în  
  39. ^ „Preferatul lui Becali a fost cel mai bun în FCSB - Viitorul! Jucătorii steliști crescuți de Hagi au dezamăgit » Ce notă a luat Gnohere”, Gsp, , accesat în  
  40. ^ „Declarație INCREDIBILĂ făcută de omul pe care Becali vrea 50 de milioane de euro! "Asta îmi lipsește ca să fiu fotbalist bun", Telekomsport.ro, , accesat în  
  41. ^ „50 for the future: UEFA.com's ones to watch for 2018 - UEFA Champions League - News - UEFA.com”, Uefa.com, accesat în  
  42. ^ Iuliana Spirache (), „Contra vrea sa-l convoace pe Dennis Man la nationala Romaniei”, Fanatik.ro, accesat în  
  43. ^ „Note GSP » Preferatul lui Becali a fost cel mai slab de pe teren! Cum s-a descurcat Alibec și cine a fost omul meciului Gaz Metan - FCSB”, Gsp, , accesat în  
  44. ^ Andrei Dicu (), „Dinamo-FCSB 2-2. Stelistul Man, unul dintre cei mai buni jucatori”, Fanatik.ro, accesat în  
  45. ^ „VIDEO”. Telekomsport.ro. Accesat în . 
  46. ^ „FCSB - U CRAIOVA // Alibec a fost din nou cel mai slab stelist » Ce notă a primit Budescu și ce jucători de la FCSB au impresionat”. Gsp. . Accesat în . 
  47. ^ „Astra - FCSB 0-3. Vicecampioana revine pe primul loc după o prestație solidă la Giurgiu. Pintilii a marcat un gol de generic, Bălgrădean a apărat un penalty”. Prosport. . Accesat în . 
  48. ^ „Dennis Man i-a șifonat serios costumul lui Dică :). Fază antologică petrecută pe final!”. Telekomsport.ro. . Accesat în . 
  49. ^ Iuliana Spirache (), „Man, omul-cheie de la FCSB! Performanța reușită de "perla" lui Gigi Becali”, Fanatik.ro, accesat în  
  50. ^ „Dennis Man a dat semnalul revenirii lui FCSB la Ovidiu: "E bine că am scos-o cumva la capăt", Digisport.ro, accesat în  
  51. ^ Remus Răureanu (), „Corespondență GSP din Olanda » El e fotbalistul din Liga 1 cu cea mai spectaculoasă transformare! Upgrade în 12 luni”, Gsp, accesat în  
  52. ^ Ionuț Coman (), „Doi români pe lista celor 100 de candidați pentru trofeul Golden Boy 2018 » Ianis Hagi: "Avem o generație tare, care vine puternic din spate" » Marele favorit face senzație la Mondiale”, Gsp, accesat în  
  53. ^ „ASTRA - FCSB 1-0 // FCSB, prestație lamentabilă în meciul cu Astra! Oamenii pe care Becali a aruncat milioane s-au făcut de râs: note catastrofale pentru jucători și Nicolae Dică”, Gsp, , accesat în  
  54. ^ „Rudar – FCSB 0-2. Calificarea e o formalitate pentru roș-albaștri. Man și Texeira au marcat. Tănase, cu ratările”, Digisport.ro, , accesat în  
  55. ^ „Dennis Man: "Am suferit, dar se pare că a început să ne iasă și nouă", Digisport.ro, , accesat în  
  56. ^ „Gol cu călcâiul pentru Dennis Man în FCSB - Botoșani 1-0. Video”, Fanatik.ro, , accesat în  
  57. ^ „FCSB - Dunărea Călărași 2-0. Rezumatul video. Man și Tănase le-au adus victoria roș-albaștrilor”, Fanatik.ro, , accesat în  
  58. ^ „Denis Man, criticat după derby!”, Dincolo de sport, , accesat în  [nefuncțională]
  59. ^ Carmen Badulescu; Iuliana Spirache (), „De ce nu mai joacă Dennis Man bine la FCSB. "I-am explicat anumite lucruri!" » Fanatik.ro”, Fanatik.ro, accesat în  
  60. ^ „AS Roma wants Dennis Man! What does the Italian press say about FCSB player transfer »Fanatik.ro”, Newsbeezer.com, accesat în  
  61. ^ „Roma, sorpasso del Fenerbahce per Dennis Man”, Calciomercato.com, , accesat în  
  62. ^ „Ofertă uriașă pentru Dennis Man! Manchester United pune pe masă o sumă istorică pentru Liga 1”, Digisport.ro, , accesat în  
  63. ^ „Dennis Man, declarație tare după ce a bătut-o de unul singur pe Poli Iași: "Nu știu dacă a văzut și Fenerbahce golul meu", Telekomsport.ro, , accesat în  
  64. ^ „Dennis Man, fără replică după semieșecul cu Dunărea. "Nu-mi explic! CFR se poate duce la 8 puncte", Digisport.ro, , accesat în  
  65. ^ „Conflict general la finalul derby-ului: Man și Briceag au fost eliminați. De unde a plecat totul”, ProSport, , accesat în  
  66. ^ „Dennis Man și-a aflat pedeapsa, după ce-a fost eliminat cu U Craiova! Decizie și pentru olteni”, Digisport.ro, , accesat în  
  67. ^ „Nota de plată”, BlogSport, , accesat în  
  68. ^ Răzvan Luțac (), „GSP.ro a fost cu Man încă de la prima apariție sub "tricolor" » Ce s-a ales de ceilalți jucători selecționați de Răducioiu în urmă cu 5 ani”, gsp.ro, accesat în  
  69. ^ „România pierde în fața Norvegiei la turneul de calificare pentru Euro 2017”, Frf.ro, arhivat din original la , accesat în  
  70. ^ „Dennis Man: "Peste cinci ani sper să joc într-un campionat puternic al Europei", Frf.ro, arhivat din original la , accesat în  
  71. ^ „Tricolorii mici s-au impus în Bosnia”, Cvlpress.ro, accesat în  
  72. ^ Octavian Vasilescu (), „România U21 - Portugalia U21 1-1. Dennis Man aduce un punct vital pentru calificare. Rămânem lideri înaintea meciului cu Țara Galilor”, ProSport, accesat în  
  73. ^ „PORTUGALIA U21 - ROMÂNIA U21 1-2 // Radu cel FABULOS! Penalty apărat în minutul 90 9 și victorie extraordinară a "tricolorilor" mici! Suntem favoriți la calificarea la EURO 2019”, Gsp, , accesat în  
  74. ^ „PORTUGALIA U21 - ROMANIA U21 1-2”, Sport.ro, accesat în  
  75. ^ „PORTUGALIA U21 - ROMÂNIA U21 1-2 》Final nebun! Tricolorii au câștigat în 9 oameni. Pas important către Euro 2019”, Digisport.ro, , accesat în  
  76. ^ Răzvan Luțac (), „EXCLUSIV E record! În această dimineață s-au depășit 10.000 de bilete vândute pentru "tineret", Gsp, accesat în  
  77. ^ „ROMANIA - TARA GALILOR”, Sport.ro, accesat în  
  78. ^ „Dennis Man, euforic după victoria cu Țara Galilor: "Când te apuci de fotbal, la asemenea momente visezi", Digisport.ro, , accesat în  
  79. ^ „Ce amendă a pregătit Rădoi pentru Dennis Man! :) Adevărul despre gesturile atacantului”, Digisport.ro, , accesat în  
  80. ^ Diana Ene (), „Partidă amicală: România - Suedia 1-0/ Mutarea câștigătoare a lui Cosmin Contra - Gol superb înscris de Rotariu - Fotbal”, HotNews.ro, accesat în  
  81. ^ „MOMENT UNIC pentru Dennis Man: "De asta m-am apucat de fotbal! Nu mi-au tremurat genunchii!" "Perla" de zeci de milioane a Stelei a debutat la nationala”. Sport.ro. . Accesat în . 
  82. ^ Mirela Apostol (). „Dennis Man a impresionat la echipa nationala. Cine l-a laudat”. Fanatik.ro. Accesat în . 
  83. ^ „Arădeanul Man a jucat în meciul de retragere al lui Lobonț! România a învins Finlanda la Ploiești – sportarad”, SportArad, , accesat în  
  84. ^ „Gigi Becali e bun de plată. Clauza care s-a activat, după debutul lui Man într-un meci oficial la națională”, Digisport.ro, , accesat în  
  85. ^ „Malta - România 0-4. Iar în grafic pentru Euro 2020! Pușcaș, "dublă", Chipciu și Man, eroii serii. Un eliminat!”, Digisport.ro, , accesat în  
  86. ^ „Doi vicecampioni fericiți. Iulian Cristea, debut la națională: "M-au luat emoțiile" Ce spune Dennis Man despre primul gol pentru naționala lui Contra”, ProSport, , accesat în  
  87. ^ „D. Man”. Soccerway. Accesat în . 
  88. ^ Lucian Dănilă (), „Cristi Man, tatăl lui Dennis: „Doar Roli Nagy e de vină!" - Special Arad”, Specialarad.ro, accesat în  
  89. ^ Daniel Conțescu (), „Tatăl lui Dennis Man, patron de casă de pariuri: "Nu dețin nimic. Ce, sunt milionar?", Libertatea, accesat în  
  90. ^ „De ce si-a tatuat un jucator de la Steaua CHIPUL fratelui pe brat! FOTO”, sport.ro, , accesat în  
  91. ^ „Ce tatuaj și-a făcut Dorin Rotariu”, Libertatea, , accesat în  
  92. ^ Vlad Nedelea (), „Fotbaliștii la BAC » Ce au făcut steliștii și jucătorii de la Viitorul la cel mai important examen din viața lor”, Gazeta Sporturilor, accesat în  
  93. ^ „Cine este frumoasa brunetă cu care Dennis Man a petrecut noaptea de Revelion”, Specialarad.ro, , accesat în  
  94. ^ „Man, ca Alibec. Ce mașină a putut să își ia, la doar 20 de ani. Prețul e uluitor”, Digisport, , accesat în  

Legături externe

[modificare | modificare sursă]