Clorură de mercur (I)

Identificare
Clorură de mercur (I)


SMILES Cl[Hg].Cl[Hg]^[1]
Număr CAS	10112-91-1
PubChem CID	9912662, 6093262, 74765561 24956, 9912662, 6093262, 74765561
Formulă chimică	Cl₂Hg₂^[1]
Masă molară	473,87899136 u.a.m.
Punct de topire	543 °C^[2]
Structură cristalină	Sistem cristalin tetragonal
Sunt folosite unitățile SI și condițiile de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.
Modifică date / text

Clorură de mercur (I), denumită și clorură mercuroasă sau calomel (ca atare, cât și sub forma mineralului cu același nume)^[3] este un compus anorganic, o sare a acidului clorhidric cu mercurul, cu formula chimică Hg₂Cl₂. Este un compus alb sau alb-gălbui, inodor și solid. Este un component al electrozilor de referință utilizați în electrochimie.^[4]^[5]

Obținere

Clorura mercuroasă se obține în urma reacției dintre mercurul metalic și clorura mercurică:

{\ce {Hg   HgCl2 -> Hg2Cl2}}

Mai poate fi preparată în urma unor reacții de metateză ce au loc între diverse surse de ion clorură (clorură de sodiu, acid clorhidric, etc) și o soluție apoasă de azotat de mercur (I):

{\ce {2HCl   Hg2(NO3)2 -> Hg2Cl2   2HNO3}}

{\ce {Hg2Cl2   2NH3 -> Hg   Hg(NH2)Cl   NH4Cl}}

^ ^a ^b „Clorură de mercur (I)”, Mercurous chloride (în engleză), PubChem, accesat în 19 noiembrie 2016
^ Basic laboratory and industrial chemicals: A CRC quick reference handbook[*] Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
^ Chisholm, Hugh, ed. (1911). „Calomel”. Encyclopædia Britannica (ed. 11). Cambridge University Press.
^ Housecroft, C. E.; Sharpe, A. G. (2004). Inorganic Chemistry (ed. 2). Prentice Hall. pp. 696–697. ISBN 978-0-13-039913-7.
^ Skoog, Douglas A.; Holler, F. James; Nieman, Timothy A. (1998). Principles of Instrumental Analysis (ed. 5). Saunders College Pub. pp. 253–271. ISBN 978-0-03-002078-0.
^ „Characteristic Reactions of Mercury Ions (Hg²⁺ and Hg₂²⁺)”, Chemistry LibreTexts, 3 aprilie 2018, accesat în 25 decembrie 2019