Sari la conținut

Castrare

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Castrarea (latină castro, castratus, sau castrația, emasculația, evirația, scopirea, jugănirea[1]) este o acțiune de mutilare genitală care constă în acțiunea de extirpare a gonadelor. La masculi operația este denumită orhiectomie iar la femele ovarectomie. Poate fi de mai multe tipuri, după metoda utilizată:

  • Castrare chirurgicală, prin ligatura vaselor ce irigă glandele genitale.
  • Castrare radiologică, prin suprimarea funcțională a glandelor sexuale cu ajutorul razelor X.
  • Castrare chimică, sau pe cale medicamentoasă, prin administrarea de compuși chimici sau de hormoni.
  • Castrarea plantelor, prin înlăturarea staminelor, a inflorescenței masculine sau a indivizilor masculi.

În trecut, în unele țări orientale erau castrați sclavii, ca de exemplu eunucii care păzeau haremurile. În practica nefastă a genocidului, sterilizarea, sau castrarea, face parte din crimele impotriva umanității. În prezent castrarea la oameni este o intervenție nepermisă, dacă nu este motivată din punct de vedere medical. Chiar și castrarea animalelor este o acțiune controversată în unele țări din Europa Occidentală.

Castrarea punitivă, chirurgicală sau chimică, a fost impusă de tribunale unor condamnați pentru pedofilie și alte crime sexuale. Castrarea chimică este autorizată în Statele Unite, Canada, Germania, Danemarca, Belgia, Suedia, Norvegia, Polonia și alte state[2]. Alte state din U.E. preferă castrarea chirurgicală, Cehia a executat această pedeapsă, în ultimul deceniu, pe minimum 94 de condamnați.[3] Și Germania castrează chirurgical circa 5 persoane pe an [4]. Aceste castrări nu sunt obligatorii, ci doar pe bază de consimțământ[4].

Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Castrare
  1. ^ DEX online
  2. ^ fr Saulnier, Julie: La castration chimique en question, [1], L'Express, 2 octombrie 2009
  3. ^ en ***: Europeans Debate Castration of Sex Offenders [2], p. A1., New York Times, 11 martie 2009.
  4. ^ a b en ***: Germany urged to end sex offender castration, [3], BBC News, 22 februarie 2012.