Grupa A a Campionatului European de Fotbal 2008 este una dintre cele patru grupe cuprinzând țări prezente la Campionatul European de Fotbal 2008. Primul meci din grupă a fost jucat pe 7 iunie2008 iar ultimul meci va fi jucat pe 15 iunie2008. Toate cele șase meciuri vor fi jucate în Elveția, în orașele Basel și Geneva. Grupa este formată din una dintre cele două echipe gazdă, Elveția, de asemenea de Portugalia, Cehia și Turcia.
Portugalia a câștigat primele două jocuri împotriva Turciei respectiv în fața Republicii Cehe, marcând nu mai puțin de 5 goluri în cele două întâlniri. Cum și Cehia, și Turcia au câștigat partida lor cu Elveția, echipa calificată de pe locul 2 în sferturi avea să fie decisă dintre aceste două echipe. Elveți a fost prima echipă eliminată de la turneul european după 2 înfrângeri, 1-0 cu Cehia în meciul de deschidere și 2-1 cu Turcia, meci cu conotații tragice pentru elvețieni a căror echipă a fost lăsată acasă de golul din prelungiri a turcului Arda Turan.
În ultima etapă, Portugalia deja calificată întâlnea formația-gazdă, Elveția. Deși ar fi trebuit să fie o pradă ușoară pentru vice-campiona europeană, Elveția a lovit tăios de două ori prin tânărul Hakan Yakin, scor final 2-0 pentru Elveția care obține prima victorie a ei la un campionat european. În același timp, la Basel se juca finala grupei pentru locul 2, loc calificabil pentru sferturile de finală. După ce au marcat de două ori, cehii s-au văzut cu „sacii în căruță” și au lăsat jocul mai moale. Tânăra speranță turcă Arda Turan a marcat primul gol al turcilor în minutul 75, marcând începutul dezastrlui pentru echipa lui Karel Brückner. A urmat dubla lui Nihat Kahveci: un gol stupid luat de Petr Čech urmat de un gol de generic al turcului. În minutul 90 2, portarul turc, Volkan Demirel a primit cartonaș roșu și a făcut finalul meciului, unul de groază pentru antrenorul turc, Fatih Terim. Turcia a câștigat cu 3-2 și a urmat echipa Portugaliei în sferturi.