Bătălia de la Chrysopolis

Parte din Războaielor lui Constantin I

Constantin – capul unei sculpturi uriașe, Roma

Informații generale

Perioadă	18 septembrie 324 ^[1]
Loc	Chrysopolis, lângă Chalcedon 40°01′00″N 29°02′00″E ({{PAGENAME}}) / 40.016667°N 29.033333°E
Rezultat	Victoria lui Constantin

Beligeranți

Constantin I

Licinius

Conducători

Constantin

Licinius

Bătălia de la Chrysopolis s-a dat la 18 septembrie 324 la Chrysopolis (Üsküdar), lângă Chalcedon (Kadıköy), între doi împărați romani, Constantin I și Licinius. Ea a reprezentat ultima confruntare între cei doi. După înfrângerea flotei sale în bătălia de la Hellespont, Licinius și-a retras trupele din orașul Byzantium peste Bosfor la Chalcedon în Bitinia. Constantin l-a urmărit și l-a învins și pe uscat. Constantin a rămas astfel unic împărat, punând capăt perioadei Tetrarhiei.

Context

În bătălia de la Hellespont, flota lui Licinius a suferit o înfrângere catastrofală. Amiralul lui, Abantus, a fost învins de fiul lui Constantin, caesarul Crispus, deși acesta din urmă dispunea de o flotă mai redusă.^[2]^[3] După această victorie, Constantin a trecut în Asia Mică. S-a folosit de o flotilă de vase de transport pentru a evita armata inamicului, care, condusă de proaspăt numitul coîmpărat al lui Licinius, Martinian, păzea coasta la Lampsacus.^[4] După distrugerea forțelor sale maritime, Licinius a evacuat garnizoana din Byzantium, care s-a alăturat armatei sale principale la Chalcedon pe malul asiatic al Bosforului. De acolo, el a chemat și forțele lui Martinian și niște trupe auxiliare vizigote, conduse de un anume Aliquaca (sau Alica), pentru a-și întări grosul trupelor ce suferiseră pierderi în bătălia de la Adrianopol.^[5]^[6]

Bătălia

Armata lui Constantin a debarcat pe malul asiatic al Bosforului într-un loc denumit Sfântul Promontoriu și a înaintat spre sud către Chalcedon. Licinius și-a deplasat armata câțiva kilometri spre nord către Chysopolis. Armata lui Constantin a ajuns în preajma Chrysopolisului înaintea trupelor lui Licinius. După ce s-a retras în cortul său pentru a cere îndrumare divină, Constantin s-a hotărât să ia inițiativa.^[6] Aspectele religioase ale conflictului s-au reflectat prin faptul că Licinius și-a împodobit liniile de bătălie cu imagini ale zeităților romane păgâne, în vreme ce armata lui Constantin a luptat sub stindardul talismanic creștin, labarum. Licinius căpătase o superstiție referitoare la acest labarum și a interzis soldaților săi să-l atace, și chiar să se uite direct către el.^[6] Constantin se pare că a evitat orice manevre subtile, lansând un singur atac frontal masiv asupra armatei lui Licinius, punând-o pe fugă.^[6]^[7] A obținut o victorie decisivă în ceea ce a fost o bătălie pe scară foarte mare pentru orice perioadă istorică. Conform istoricului Zosimus, „a fost mare măcel la Chrysopolis”.^[8] Licinius ar fi pierdut între 25.000 și 30.000 de morți, alte mii de oameni rupând rândurile și fugind.^[9] Licinius a reușit să scape și a adunat 30.000 din restul de soldați ai săi la orașul Nicomedia.^[10]

Urmări

Realizând că forțele ce-i mai rămăseseră în Nicomedia nu pot face față armatei victorioase a lui Constantin, a fost convins să se lase la mila dușmanului său. Constantia, sora pe jumătate a lui Constantin, și soția lui Licinius, a acționat ca intermediar. La început, cedând rugăminților surorii lui, Constantin i-a cruțat viața cumnatului său, dar, după câteva luni, a ordonat să fie executat, încălcându-și jurământul. După un an, nepotul lui Constantin, Licinius al II-lea, a căzut și el victimă furiei și bănuielilor împăratului.^[11] Învingându-și ultimul rival, pe Licinius, Constantin a devenit unic împărat al Imperiului Roman; primul de la ridicarea lui Maximian la statutul de augustus de către Diocletian în aprilie 286. După ce a cucerit porțiunea de est a Imperiului Roman, Constantin a luat hotărârea de a da estului propria sa capitală, care urma să fie a doua capitală a imperiului în ansamblul său. El a ales orașul Byzantium — rebotezat Constantinopolis — ca loc al noii capitale.^[12]

Note

^ Ossius din Cordova: O contribuție la istoria perioadei constantiniene – p. 186 de Victor Cyril De Clercq
^ Faith and Practice in the Early Church: Foundations for Contemporary Theology [Credința și practica în creștinismul timpuriu: bazele teologiei contemporane] – p. 201 de Carl A. Volz
^ History of the Later Roman Empire, Ad 284–622 Lpc: AD 285–476 – p. 66 de Stephen [VNV] Mitchell
^ Grant (1985), p. 236
^ Grant (1993), p. 47
^ ^a ^b ^c ^d Odahl, p. 180
^ Eusebius, ch. 17.
^ Zosimus 2.22.7.
^ Grant (1993), pp. 46–47
^ Parker and Warmington, p. 261
^ Grant (1993), p.47-48
^ Vasiliki Limberis, Divine Heiress: the Virgin Mary and the creation of Christian Constantinople, p. 9.

Bibliografie

Izvoare primare

Eusebius, Life of Constantine, tradus în engleză de Ernest Cushing Richardson, From Nicene and Post-Nicene Fathers, Second Series, Vol. 1, editat de Philip Schaff și Henry Wace. Buffalo, NY: Christian Literature Publishing Co. (1890).
Zosimus, Historia nova, traducere în engleză: R.T. Ridley, Zosimus: New History, Byzantina Australiensia 2, Canberra (1982).

Surse secundare

Grant, Michael (1985), The Roman Emperors: A biographical Guide to the Rulers of Imperial Rome 31 BC-AD 476 [Împărații romani: ghid biografic al conducătorilor Romei imperiale 31 î.e.n.–476 e.n.], Londra. ISBN 0-297-78555-9
Grant, Michael (1993), The Emperor Constantine [Împăratul Constantin], Londra. ISBN 0-7538-0528-6
Odahl, C.M., (2004) Constantine and the Christian Empire, [Constantin și imperiul creștin] Routledge 2004. ISBN 0-415-17485-6
Parker, H. M. D. și Warmington, B. H. (1958) A history of the Roman world from A.D. 138 to 337 [Istoria lumii romane de la 138 până la 337 e.n.], Methuen.

[1] Ossius din Cordova: O contribuție la istoria perioadei constantiniene – p. 186 de Victor Cyril De Clercq

[2] Faith and Practice in the Early Church: Foundations for Contemporary Theology [Credința și practica în creștinismul timpuriu: bazele teologiei contemporane] – p. 201 de Carl A. Volz

[3] History of the Later Roman Empire, Ad 284–622 Lpc: AD 285–476 – p. 66 de Stephen [VNV] Mitchell

[4] Grant (1985), p. 236

[5] Grant (1993), p. 47

[Odahl,_p._180-6] Odahl, p. 180

[7] Eusebius, ch. 17.

[8] Zosimus 2.22.7.

[9] Grant (1993), pp. 46–47

[10] Parker and Warmington, p. 261

[11] Grant (1993), p.47-48

[12] Vasiliki Limberis, Divine Heiress: the Virgin Mary and the creation of Christian Constantinople, p. 9.

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]

[10]

[11]

[12]