Stadionul Metalul este un stadion situat lângă Stadionul Municipal din municipiul Buzău, aflat lângă parcul Crâng. A fost construit în anii '80, pentru Daciada. El a fost folosit de-a lungul timpului de echipele secundare din Buzău și din zona Buzăului care jucau în sistemul divizionar național. Actualmente, este folosit de AFC Metalul Buzău, care joacă în Liga a II-a, dar în trecut au jucat pe acest teren și echipe ca ABC Stoicescu sau Partizanul Merei. Terenul a purtat în perioada 2008-2019 numele lui Cornel Negoescu, fost fotbalist la FC Gloria Buzău.

Suprafața de joc este sintetică, reamenajată în vara anului 2021, iar tribunele au 1606 de locuri, toate pe scaune.