Wikipedia

Gyromitra leucoxantha

specie de ciupercă

Gyromitra leucoxantha (Giacomo Bresadola, 1881 ex Harri Harmaja, 1969), sin. Discina leucoxantha (Giacomo Bresadola, 1881), din încrengătura Ascomycota în familia Discinaceae și de genul Gyromitra,[1] este o specie saprofită rară de ciuperci comestibile (dar consumată crud sau nu bine fiartă neprielnică) care descompune resturi vegetale. Un nume popular nu este cunoscut. Ea trăiește în România, Basarabia și Bucovina de Nord solitar, dar și în grupuri mai mari, prin păduri de conifere și de foioase, cu predilecție în cele de larice, adesea lângă lemn și cioturi de copaci în descompunere, dar, de asemenea, pe sol nisipos. Apare cu predilecție la munte imediat după topirea zăpezii din (martie) aprolie până în mai (iunie).[2][3]

Gyromitra leucoxantha sin.

Discina leucoxantha

Genul Gyromitra, aici G. leucoxantha
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Ascomycota
Clasă: Pezizomycetes
Ordin: Pezizales
Familie: Discinaceae
Gen: Gyromitra
Specie: G. leucoxantha
Nume binomial
Gyromitra leucoxantha
(Bres.) Harmaja (1969)
Sinonime
  • Discina leucoxantha Bres. (1881)
  • Peziza leucoxantha Bres. (1883)
  • Scypharia leucoxantha (Bres.) Quél. (1886)
  • Peziza radiculata var. leucoxantha (Bres.) Quél. (1886)
  • Discina leucoxantha var. fulvescens Rea (1928)
  • Paradiscina leucoxantha (Bres.) Benedix (1969)
Modifică text Consultați documentația formatului

Taxonomie

modificare
 
Giacomo Bresadola

Numele binomial Discina leucoxantha a fost determinat de renumitul micolog italian Giacomo Bresadola în volumul 4 al jurnalului Revue Mycologique de Toulouse din 1881,[4] o denumire încă folosită în diverse cărți micologice.

Apoi, în 1969, micologul finlandez Harri Harmaja a mutat specia la genul Gyromitra sub păstrarea epitetului, de verificat în volumul 9 al jurnalului Karstenia,[5] fiind numele actual valabil (2024).

Sinonime obligatorii sunt: Peziza leucoxantha (1883),[6] Scypharia leucoxantha (1886)[7] și Paradiscina leucoxantha (1969).[8] De asemenea acceptate sunt cele două variații (vezi infocaseta).

Epitetul specific se trage din cuvintele de limba greacă veche (greacă veche λευκός=strălucitor, lucios)[9] și (greacă veche ξανθός=galben, gălbui),[10] datorită aspectului pălăriei.

Descriere

modificare
 
Bresadola - Discina leucoxantha
  • Corpul fructifer: are un diametru de 2-7 (10) cm este cărnos-ceros cu o grosime de 2-3 mm. Partea superioară care conține himeniul (stratul fructifer) este netedă la început, apoi adesea încrețită sau denivelată, cel puțin în centru, inițial sferic închisă, apoi în formă de cupă, neregulat rotunjită, răsucită, chiar slab cocoșată sau îndoită, aplatizând odată cu maturitatea, devenind deprimată, cu marginea ușor curbată, ridicată și ondulată, uneori despicată. Coloritul variază, el poate fi ocru-gălbui deschis, galben, galben-portocaliu, galben-maroniu, până la brun-portocaliu, în tinerețe mereu mai deschis, în special la margine. Partea inferioară (exterioară) fin pâsloasă este albicioasă până la crem, direct sub discul fructului ocru-gălbuie până galben-portocalie, sub lupă, fin păroasă cu mai multe sau mai puține pete albăstruie spre maronii.
  • Piciorul: albicios spre galben crem este scurt, uniform, destul de gros cu 0,5-1,5 (2,5) cm înălțime și 0,5-1 (2) cm grosime, fiind nervurat neregulat, evazat spre capac precum adesea îngropat în substrat.
  • Carnea: orânduită în două straturi este cu 2-3 mm nu prea groasă, ceroasă, ceva apoasă de culoare albicioasă până la deschis galben-portocalie. Deși fără un miros specific este constată forte gustoasă.[2][3]
  • Caracteristici microscopice: Are spori, foarte mari, elipsoidali, transparenți (hialini) cu una sau două picături uleioase bătătoare la ochi în centru, pe suprafață fin punctată și ușor ornamentată cu o rețea, cu un apendice proeminent, trunchiat și adesea concav de până la 1,5-3,6 µm la fiecare capăt, dar numai la spori maturi, măsurând 26-32 (35) x 10-14 (18) microni. Pulberea lor este albă. Ascele cu o dimensiune de până la 280 x 22 µm poartă 8 spori sunt neamilozi și nu arată nici un efect cu Reactivul Melzer. Parafizele portocalii până la galben-maronii de 6,4-9 µm sunt cilindrice până clavate cu un conținut granular. Se lărgesc treptat până la brusc fiind ușor clavate spre vârf.[11][12]
  • Reacții chimice: nu sunt cunoscute.
  •  
    G. leucoxantha, pălărie
  •  
    G. leucoxantha [?] în grup

Confuzii

modificare

Specia poate fi confundată de exemplu cu Aleuria aurantia (comestibilă),[13] Caloscypha fulgens (comestibilă),[14] Discina ancilis sin. Discina perlata (comestibilă),[15] Disciotis venosa (comestibilă),[16] Otidea alutacea (fără valoare culinară),[17] Otidea cochleata (inferioară),[18] Otidea onotica (comestibilă),[19] Peziza arveniensis (comestibilă)[20] sau cu Rhizina undulata sin. Rhizina inflata (necomestibilă, elastic-fibroasă, are dimensiuni mai mari). [21]

Specii asemănătoare în imagini

modificare
  •  
    Aleuria aurantia
  •  
    Caloscypha fulgens
  •  
    Discina ancilis
  •  
    Disciotis venosa
  •  
    Otidea alutacea
  •  
    Otidea onotica
  •  
    Otidea cochleata
  •  
    Peziza arvernensis
  •  
    !Rhizina undulata sin. inflata!

Valorificare

modificare

Gyromitra leucoxantha este considerată o ciupercă comestibilă gustoasă, nu în ultimul rând potrivit descrierii micologului elvețian Ernst Rahm. Dar, din păcate, urme de toxina giromitrină nu pot fi excluse. De aceea, ciuperca trebuie gătită bine. În plus, datorită rarității apariției, ar trebui fi cruțată și lăsată la loc.[22]

Note

modificare
  1. ^ Mycobank
  2. ^ a b Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 863-595 - 1, ISBN 88-85013-25-2
  3. ^ a b Andreas Gminder, Peter Karasch: „Das Kosmos Handbuch Pilze: Mit über 1200 Zeichnungen“ - 1400 Arten im Porträt“, Editura Franckh-Kosmos, Halberstadt 2023, p. 654, ISBN 978-3-440-17027-4
  4. ^ Giacomo Bresadola: „Discina leucoxantha”, în: „Revue Mycologique de Toulouse”, Editura Baillières & Fils, Paris 1881, p. 212
  5. ^ Harri Harmaja: „Gyromitra leucoxantha”, în: „Karstenia”, vol. 9, Helsinki 1969, p. 11
  6. ^ Giacomo Bresadola: „Fungi Tridentini: novi vel nondum delineati, descripti et iconibus illustrati”, vol. 1 (3), Editura J. Zippel, Trento 1883, p. 42
  7. ^ Lucien Quélet: „Enchiridion fungorum in Europa media et praesertim in Gallia vigentium”, Editura Octave Doin, Paris 1886, p. 281
  8. ^ Erich Heinz Benedix: „Paradiscina leucoxantha”, în: „Die Kulturpflanze”, vol. 17, Editura Akademie-Verlag, Berlin (Est) 1969, p. 275
  9. ^ Valentin Christian Friedrich Rost: „Griechisch-Deutsches und Deutsch-Griechisches Wörterbuch”, vol. 2, Editura Heuning’sche Buchhandlung, Gotha – Erfurt, 1829, p. 19
  10. ^ Valentin Christian Friedrich Rost: „Griechisch-Deutsches und Deutsch-Griechisches Wörterbuch”, vol. 2, Editura Heuning’sche Buchhandlung, Gotha – Erfurt, 1829, p. 129
  11. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica”, vol. 24, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1932, p. tab. 1197
  12. ^ Mycoquebec
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 672-673, ISBN 3-405-12081-0
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 550-551, ISBN 3-405-12124-8
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 674-675 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  16. ^ Bruno Cetto] „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 674-675, ISBN 3-405-12081-0
  17. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 618-619 - 2, ISBN 88-85013-37-6
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 552-553 ISBN 3-405-12124-8
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 670-671, ISBN 3-405-12081-0
  20. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 616-617, ISBN 88-85013-37-6
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 684-685 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  22. ^ Pilzsuche

Bibliografie

modificare
  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Michael Beug, Alan E. Bessette, ‎Arleen R. Bessette, ‎David W. Fischer: „Edible Wild Mushrooms of North America”, Editura University of Texas Press, Austin 2014, ISBN: 978-0-292-75542-2
  • Lise Hansen, ‎ Henning Knudsen: „Nordic Macromycetes”, vol. 1: Ascomycetes, Editura Nordsvamp, Copenhaga 2000, p. 79, ISBN: 978-8798-39612-3
  • German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Verbreitungsatlas der Großpilze Deutschlands (West)“, Editura Ulmer, Stuttgart 1991, ISBN 3-8001-3536-1
  • Raymond McNeil: „Le grand livre des champignons du Québec et de l'est du Canada”, Éditions Michel Quintin, Québec 2020, ISBN: 978-2-89762-301-2
  • Edmund Michael, Bruno Hennig, Hanns Kreisel: „Handbuch für Pilzfreunde: Blätterpilze – Hellblätter“, Editura G. Fischer, Stuttgart 1983, ISBN: 978-3-4373-0531-3
  • Meinhard Michael Moser în Helmut Gams: „Kleine Kryptogamenflora: Pilze”, Teil a, „Höhere Phycomyceten und Ascomyceten”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1980
  • Alexander Hanchett Smith: „How to Know the Non-gilled Mushrooms”, Editura W. C. Brown Company, Dubuque, Iowa 1981, ISBN: 978-06970-4778-6
  • Steve Trudell: „Mushrooms of the Pacific Northwest”, Edditura Hachette UK, Londra 2022, ISBN: 978-1-6432-6170-6

Legături externe

modificare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Gyromitra_leucoxantha&oldid=16124899