Gheorghe Gaston-Marin

Date personale
Gheorghe Gaston-Marin

Nume la naștere	Gheorghe Grossman cu pseudonimul Gaston Marin
Născut	14 aprilie 1918 Chișineu-Criș, Austro-Ungaria
Decedat	25 februarie 2010, (92 de ani) București, România
Înmormântat	Mishmarot[*][[Mishmarot (kibbutz in Israel)\|]]
Copii	Ileana, Jackie (căsătorită cu Radu Osman, a emigrat în Israel) și Minu (fizician, născut în Franța)
Cetățenie	România
Etnie	evreiască
Ocupație	inginer electrician[*]
Limbi vorbite	limba română
Consilier la Președinția Consiliului de Miniștri
În funcție 1945 – 1948
Secretar general și Ministru-adjunct la Ministerul Economiei Naționale
În funcție 1948 – 1949
Ministru al Energiei Electrice și Industriei Electrotehnice
În funcție 9 august 1949 – 18 mai 1954
Președintele Comitetului de Stat al Planificării
În funcție 18 mai 1954 – 21 august 1965
Vicepreședintele Consiliului de Miniștri
În funcție 29 septembrie 1962 – 13 martie 1969
Președintele Comitetului de Stat pentru Energie Nucleară
În funcție 1955 – 1966
Deputat în Marea Adunare Națională
În funcție 1952 – 1985
Membru al CC al PCR
În funcție 25 iunie 1960 – 22 noiembrie 1984
Președintele Comitetului de Stat pentru Prețuri
În funcție 13 martie 1969 – 13 ianuarie 1982

Premii	1. A 40-a aniversare de la înființarea Partidului Comunist din România 2. Ordinul Apărarea Patriei clasa I
Partid politic	Partidul Comunist Francez Partidul Comunist din România Partidul Muncitoresc Român
Alma mater	1. Studii de matematică și fizică la Universitatea Sorbona 2. Facultatea de Electrotehnică și Energetică din cadrul Institutului Politehnic din Grénoble
Cunoscut pentru	1. Pe plan politic, a fost ultimul susținător al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej 2. Pe plan administrativ, a fost dirijorul electrificării României.
Profesie	politician comunist, inginer electrician
Modifică date / text

Gheorghe Gaston-Marin, pe numele său real Gheorghe Grossman (n. 14 aprilie 1918, orașul Chișineu-Criș, județul Arad — d. 25 februarie 2010, București)^[1] a fost un demnitar comunist român de etnie evreiască. A îndeplinit funcții ministeriale în domeniul planificării industriale și economice.

Gaston Marin poate fi considerat ca ultimul susținător al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej care a fost exclus din conducerea comunistă a României (1982-1985).

Biografie

Gheorghe Grossman s-a născut la data de 14 aprilie 1918 în orașul Chișineu-Criș (județul Arad), într-o familie de etnie evreiască.

Gheorghe a absolvit cursurile liceului românesc din Petroșani și a dat examenul de bacalaureat la Deva. Imediat după bacalaureat, a efectuat serviciul militar și după aceea a plecat în Franța, unde dorea să studieze matematica și fizica.

Din cauza mijloacelor financiare reduse, a trebuit să urmeze însă cursurile Facultății de Electrotehnică și Energetică din cadrul Institutului Politehnic din Grénoble (Franța) între anii 1938-1940. Și-a susținut teza de doctorat la același Institut în anul 1941, fără a mai primi titlul. A activat în mișcarea de rezistență franceză, iar în 1942 a intrat în Partidul Comunist Francez. Acolo a primit numele conspirativ de Gaston Marin, pe care îl va păstra ca nume oficial pentru toată viața. A activat în regiunea de sud-vest a Franței. În iulie 1944 i-a instigat la revoltă pe minerii din Tarn, aceasta devenind una din primele zone eliberate de francezi de sub ocupația germană. În august 1944, Gaston a participat la eliberarea orașului francez Carmaux, capturând 120 soldați germani. Câteva zile mai târziu, el a eliberat orașul Albi, prefectura departamentului Tarn.

În decursul celui de al doilea război mondial, familia sa care locuia la Cluj, a fost deportată la Auschwitz, unde tatăl său a fost imediat exterminat prin gazare, mama sa fost împușcată ca și sora sa, care se îmbolnăvise de scarlatină.

Lider comunist

După cel de-al doilea război mondial, a revenit în România, fiind trimis mai întâi la sediul Comitetului Județean Bihor al PCR. Ulterior, a fost numit în funcțiile de consilier la Președinția Consiliului de Miniștri (1945-1948), apoi de secretar general și ministru-adjunct la Ministerul Economiei Naționale (1948-1949). A participat ca membru al delegației României la Conferința de Pace de la Paris (1947).

Între anii 1949-1982 a deținut funcții de înaltă răspundere în planificarea economiei naționale, fiind pe rând ministru al Energiei Electrice și Industriei Electrotehnice (1949-1954), președintele Comitetului de Stat al Planificării (1954-1965) și apoi vicepreședintele Consiliului de Miniștri (1962-1969). În paralel, a îndeplinit și funcția de președinte al Comitetului de Stat pentru Energie Nucleară (1955-1966).

A fost deputat în Marea Adunare Națională (1952-1985) și membru al CC al PCR (1960-1984).^[2] În mai 1961 a fost decorat cu Medalia "A 40-a aniversare de la înființarea Partidului Comunist din România". Prin decretul nr. 157 din 4 mai 1971, Gheorghe Gaston-Marin a fost decorat cu Ordinul Apărarea Patriei clasa I. ^[3] În anul 1963, după participarea la funeraliile președintelui american John F. Kennedy, el a consolidat relațiile diplomatice cu lumea occidentală, inclusiv cu Statele Unite ale Americii. Aceste acțiuni au fost încurajate de guvernul american și de președintele Lyndon B. Johnson.

A făcut parte din guvernele: Groza (4), Gheorghiu (1), Gheorghiu (2), Stoica (1), Stoica (2), Maurer (1), Maurer (2), Maurer (3), Maurer (4), Maurer (5), Mănescu (1), Mănescu (2), Verdeț (1), Verdeț (2).

Între anii 1969-1982, Gaston Marin a fost președinte al Comitetului de Stat pentru Prețuri, până la înlocuirea sa din funcțiile oficiale de către Nicolae Ceaușescu.

A fost membru al mișcării sioniste Poalei Zion^[4] și, în anul 1989, a emigrat în Israel dar a revenit în România, unde a decedat.^[5]

Decorații

Ordinul „Steaua Republicii Populare Romîne” clasa I (18 august 1964) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul celei de a XX-a aniversări a eliberării patriei”^[6]

Cărți publicate

În serviciul României lui Gheorghiu-Dej. Însemnări din viață. (Editura Evenimentul Românesc, București, 2000)
Consemnări, Editura Semne, București, 2003

Note

^ ro Membrii CC al PCR
^ Gaston Marin - Din Rezistenta franceza in partidul comunist, 4 martie 2007, Lavinia Betea, Jurnalul Național, accesat la 7 iulie 2012
^ Autentificare^{[nefuncțională – arhivă]}
^ Poalei Tziyon (Poale Zion) - Definition, Zionism and Israel - Encyclopedic Dictionary (engleză, verificat la 07 octombrie 2013)
^ Cu Gaston Marin despre Rezistența franceză, Ceaușescu, electrificare, Canal, Kremlin, Casa Albă Arhivat în 3 august 2012, la Archive.is, 27 februarie 2010, Lavinia Betea, Jurnalul Național, accesat la 20 iulie 2012
^ Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne nr. 509 din 18 august 1964 pentru conferirea unor ordine ale Republicii Populare Romîne, publicat în Buletinul Oficial nr. 12 din 27 august 1964.

Legături externe

Articole biografice

A murit cel care a electrificat România^{[nefuncțională]}, 16 aprilie 2010, Historia
A murit Gaston Marin, "dirijorul” electrificării României^{[nefuncțională]}, 26 februarie 2010, Lavinia Betea, Jurnalul Național
Strasnicele strict-secrete^{[nefuncțională]}, 12 iunie 2006, Lavinia Betea, Cristina Vohn, Jurnalul Național

Interviuri

Cu Gaston Marin despre Rezistența franceză, Ceaușescu, electrificare, Canal, Kremlin, Casa Albă Arhivat în 3 august 2012, la Archive.is, 27 februarie 2010, Lavinia Betea, Jurnalul Național

[1] ro Membrii CC al PCR

[j2012-07-07-2] Gaston Marin - Din Rezistenta franceza in partidul comunist, 4 martie 2007, Lavinia Betea, Jurnalul Național, accesat la 7 iulie 2012

[3] Autentificare^{[nefuncțională – arhivă]}

[poalei_tziyon-4] Poalei Tziyon (Poale Zion) - Definition, Zionism and Israel - Encyclopedic Dictionary (engleză, verificat la 07 octombrie 2013)

[r2012-07-20-5] Cu Gaston Marin despre Rezistența franceză, Ceaușescu, electrificare, Canal, Kremlin, Casa Albă Arhivat în 3 august 2012, la Archive.is, 27 februarie 2010, Lavinia Betea, Jurnalul Național, accesat la 20 iulie 2012

[Decreul509-6] Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne nr. 509 din 18 august 1964 pentru conferirea unor ordine ale Republicii Populare Romîne, publicat în Buletinul Oficial nr. 12 din 27 august 1964.

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]