Divizia A
Sezon1951
Durată25 martie - 4 noiembrie 1951
CampioanăCCA București (Primul titlu)
Nou-promovateDinamo Orașul Stalin
Știința Cluj
RetrogradateLocomotiva București
Știința Timișoara
Statistici
GolgheterGheorghe Váczi (Progresul Oradea)
23 de goluri
Cea mai mare victorie acasăCCA 7-0 Locomotiva Tm.
Meciuri132
Goluri394 (2,98 per meci)
← Sezonul anterior
1950
Sezonul următor →
1952

Sezonul 1951 al Diviziei A a fost cea de-a 34-a ediție a Campionatului de Fotbal al României, și a 14-a de la introducerea sistemului divizionar. A început pe 25 martie 1951 și s-a terminat pe 4 noiembrie 1951. CCA București a devenit campioană pentru prima oară în istoria sa. A fost prima ediție a Diviziei A în care media de goluri marcate pe meci nu a mai depășit trei goluri.

Casa Centrală a Armatei București (viitoarea Steaua București) a câștigat primul titlu dintr-o serie de 26 care a făcut din echipa bucureșteană cea mai titrată din istoria fotbalului românesc. Echipa Ministerului Apărării a început ca din tun campionatul, cu șapte victorii consecutive, abia în etapa a opta înregistrând un egal, cu Progresul ICO. Până la finalul turului, CCA rămânea neînvinsă, consemându-se doar încă două remize. Finalul returului a fost însă încins, Dinamo recuperând și titlul fiind decis în ultima etapă în care CCA a remizat acasă cu Flacăra Petroșani, iar Dinamo a învins în deplasare pe Știința Cluj, iar cele două au încheiat cu același număr de puncte, dar titlul a revenit lui CCA, grație golaverajului. A fost prima ediție a campionatului în care titlul a fost disputat între cei doi viitori „granzi” ai României.

Locomotiva București (fosta și viitoarea Rapid) a retrogradat pentru prima dată de la implementarea sistemului campionat. Feroviarii petrecuseră 14 sezoane consecutive în Divizia A, fiind singura echipă care jucase neîntrerupt în primul eșalon de la crearea campionatului.

Schimbări de denumiri:

  • Partizanul Petroșani a devenit Flacăra Petroșani,
  • Partizanul București a devenit Flacăra București.

Clasament

modificare
Sursa: LT
Loc Echipă Pct. MJ V E Î GM GP GA Calificare sau retrogradare
1.   CCA București (C) 32 22 13 6 3 43 19 2,263 Campioana României
2.   Dinamo 32 22 14 4 4 52 29 1,793
3.   CA Oradea 26 22 11 4 7 46 36 1,278
4.   UTA Arad 24 22 8 8 6 37 31 1,194
5.   Flacăra București 22 22 8 6 8 36 40 0,900
6.   Știința Cluj 21 22 8 5 9 32 36 0,889
7.   Jiul Petroșani 20 22 6 8 8 23 24 0,958
8.   CFR Timișoara 20 22 6 8 8 28 37 0,757
9.   Unirea Tricolor 19 22 6 7 9 27 37 0,730
10.   CS Târgu Mureș 16 22 7 2 13 26 36 0,722
11.   Locomotiva București (R) 16 22 4 8 10 24 35 0,686 Retrogradare în Divizia B 1952
12.   Politehnica Timișoara (R) 16 22 5 6 11 20 34 0,588
Reguli de clasare:
1. Puncte (2 puncte pentru victorie, 1 pentru egal); 2. Golaveraj; 3. Goluri marcate.
Câștigătorii Diviziei A, ediția 1951
 
CCA București
Primul Titlu
Steaua BucureștiDinamo București

Rezultate

modificare
Sursa: LT
Oaspeți ►
Gazde ▼
CCA DIN DOS FPT FLA FRA LBU LTI TÂR ORA ȘCJ ȘTI
CCA București 2–1 3–0 0–0 0–0 2–0 0–1 7–0 2–0 4–2 2–1 1–0
Dinamo București 6–2 5–2 4–0 1–0 1–3 5–1 1–0 3–1 1–2 3–3 4–1
Dinamo Orașul Stalin 1–1 0–1 1–1 3–2 2–2 1–1 1–0 3–2 2–2 1–2 0–2
Flacăra Petroșani 1–1 0–0 1–1 1–1 3–2 1–0 0–1 0–1 3–2 4–1 5–0
Flacăra București 0–6 2–4 2–1 2–1 4–1 0–2 3–3 4–0 2–1 4–2 2–1
Flamura Roșie Arad 0–1 2–2 3–0 2–0 0–0 2–2 2–2 3–0 4–5 2–2 2–2
Locomotiva București 1–2 2–3 2–3 0–0 0–0 0–0 2–3 1–3 2–0 1–1 0–0
Locomotiva Timișoara 1–1 0–0 1–0 0–1 1–1 0–1 2–2 4–2 2–4 1–3 0–0
Locomotiva Târgu Mureș 0–3 2–3 0–1 1–0 2–3 1–2 1–2 0–0 1–0 3–0 4–0
Progresul Oradea 1–1 3–0 0–0 1–0 3–2 2–0 5–1 5–4 1–1 3–1 4–2
Știința Cluj 3–1 1–2 3–2 2–0 2–1 0–1 2–1 1–2 0–1 1–0 1–1
Știința Timișoara 0–1 0–2 1–2 1–1 5–1 0–3 1–0 0–1 1–0 2–0 0–0
     Câștigă gazdele;      Remiză;      Câștigă oaspeții.

Legături externe

modificare

Vezi și

modificare