Cupa Campionilor Europeni 1955-1956

Competiția numită Cupa Campionilor Europeni a fost ideea lui Gabriel Hanot, redactor-șef al cotidianului francez L'Équipe. Apelul său din decembrie 1954 a fost primit cu entuziasm de către nou înființata uniune europeană a fotbalului, UEFA iar în septembrie 1955 participantele erau gata de start.

Cupa Campionilor Europeni
Sport Fotbal
Organizator UEFA
Data începerii 4 septembrie 1955
Data sfârșitului 13 iunie 1956
Participanți 16
Câștigătorul trofeului Spania Real Madrid CF (1 titlu)
Locul doi Franța Stade de Reims
Meciuri 29
Goluri 127 (4,38 goluri/meci)
Golgheter Miloš Milutinović (JDS Partizan Belgrad)
Prezență online site web oficial
Pentru ediția următoare, vedeți :
Cupa Campionilor Europeni 1956-1957

Lista celor 16 participante cuprindea doar 7 campioane naționale (RSC Anderlecht, AGF Arhus, Djurgårdens IF, AC Milan, Real Madrid, Stade de Reims și Rot-Weiss Essen; dar nicio echipă engleză. Acest fapt l-a supărat pe Gabriel Hanot, deranjat totodată și de o declarație venită dinspre Wolverhampton Wanderers, care susțineau că sunt cei mai buni de pe continent datorită unor victorii în jocuri amicale împotriva lui Kispest Honvéd și Spartak Moscova.

Real Madrid în schimb, nu a avut nevoie de prea multe invitații. Ei avuseseră deja succese internaționale în Cupa Latină pe care au câștigat-o în 1949 în dauna unor echipe din Franța, Italia și Portugalia. De fapt, echipa lui Bernabeu a contribuit din plin la spectaculozitatea competiției pornind cu un 7-0 la general împotriva elvețienilor de la Servette.

A urmat apoi dubla cu JDS Partizan Belgrad, cei care au jucat primul meci al turneului. Primul meci s-a disputat la Madrid în ziua de Crăciun n-a adus bucurie sârbilor care au încasat un sec 4-0. În retur Los Merengues au pierdut cu 3-0 dar s-au calificat pentru semifinala împotriva lui AC Milan.

Italienii, cu cei 3 internaționali suedezi în lot: Gunnar Gren, Gunnar Nordahl și Nils Liedholm, au avut mai întâi de recuperat un 3-4 încasat pe propriul teren de la 1. FC Saarbrücken în meciul de debut, după care au înscris 8 goluri în poarta celor de la Rapid Viena în sferturile de finală. În semifinale au continuat să spere chiar și după înfrângerea de la Madrid cu 4-2, însă au pierdut la general cu 5-4.

De cealaltă parte, Stade de Reims și-a croit drumul către finala de la Paris învingând reprezentanta Scoției, Hibernian FC. În finală, francezii au condus cu 2-0 fiind egalați, apoi au revenit în avantaj, 3-2 prin golul lui Michel Hidalgo. Dar, cu atacantul central di Stefano, extrema Gento și interul Rial în mare formă, Real Madrid a revenit și Héctor Rial a înscris golul victoriei după ce în prealabil egalase prin Marquitos.

Optimi de finală

modificare
Echipa 1 Total Echipa 2 Turul I Turul II
Sporting CP Lisabona   5 – 8   JDS Partizan Belgrad 3 – 3 2 – 5
Budapesti Vörös Lobogó SE   10 – 4   RSC Anderlecht Bruxelles 6 – 3 4 – 1
Servette FC Geneva   0 – 7   Real Madrid CF 0 – 2 0 – 5
Rot-Weiss Essen eV   1 – 5   Hibernian FC Edinburgh 0 – 4 1 – 1
Djurgårdens IF   4 – 1   WKS Gwardia Varșovia 0 – 0 4 – 1
Aarhus Gymnastikforening   2 – 4   Stade de Reims 0 – 2 2 – 2
SK Rapid Viena   6 – 2   PSV Eindhoven 6 – 1 0 – 1
AC Milan SpA   7 – 5   1. FC Saarbrücken 3 – 4 4 – 1

Sporting CP Lisabona  3 – 3  JDS Partizan Belgrad
Martins   14'78'
Galaz   50'
Quim   65'
Detalii Milutinović   45'50'
Bobek   73'
Spectatori: 30.000

Budapesti Vörös Lobogó SE  6 – 3  RSC Anderlecht Bruxelles
Szimcsák   8'
Palotás   25'59'80'
Hidegkuti   28'
Sándor   83'
Detalii Vanderwilt   7'
Van den Bosch   39'70'
Spectatori: 35.000

Servette FC Geneva  0 – 2  Real Madrid CF
Detalii Muñoz   74'
Rial   89'

Rot-Weiss Essen eV  0 – 4  Hibernian FC Edinburgh
Detalii Turnbull   35'53'
Reilly   44'
Ormond   81'


Aarhus Gymnastikforening  0 – 2  Stade de Reims
Detalii Glovacki   7'72'
Spectatori: 18.000

SK Rapid Viena  6 – 1  PSV Eindhoven
Körner   12'62'81'
Mehsarosch   55'
Hanappi   56'
Probst   60'
Detalii Fransen   18'
Spectatori: 10.000

AC Milan SpA  3 – 4  1 FC Saarbrücken
Frignani   15'
Schiaffino   33'
dal Monte   37'
Detalii Krieger   5'
Philippi   43'
Schirra   67'
Martin   69'
Spectatori: 18.000

Turul II

modificare

Real Madrid CF  5 – 0  Servette FC
di Stéfano   29'61'
Fernández   44'
Rial   46'
Molowny   54'
Detalii

Real Madrid CF s-a calificat cu scorul general 7–0.


JDS Partizan Belgrad  5 – 2  Sporting CP
Milutinović   15'29'64'74'
Jocić   88'
Detalii Brandão   49'77'
Spectatori: 15.000

JDS Partizan Belgrad s-a calificat cu scorul general 8–5.


Hibernian FC Edinburgh  1 – 1  Rot-Weiss Essen eV
Buchanan   5' Detalii Abromeit   90'
Spectatori: 30.000

Hibernian FC Edinburgh s-a calificat cu scorul general 5–1.


WKS Gwardia Varșovia  1 – 4  Djurgårdens IF
Baszkiewicz   14' Detalii Eriksson   5'17'22'
Sandberg   29'
Spectatori: 25.000

Djurgården IF s-a calificat cu scorul general 4–1.


Vörös Lobogó s-a calificat cu scorul general 10–4.


Stade de Reims s-a calificat cu scorul general 4–2.


PSV Eindhoven  1 – 0  SK Rapid Viena
Fransen   9' Detalii
Spectatori: 8.000

SK Rapid Viena s-a calificat cu scorul general 6–2.


1 FC Saarbrücken  1 – 4  AC Milan SpA
Binkert   32' Detalii Valli   8'77'
Puff   75'
Beraldo   86'

AC Milan SpA s-a calificat cu scorul general 7–5.

Sferturi de finală

modificare
Echipa 1 Total Echipa 2 Turul I Turul II
Djurgårdens IF   1 – 4   Hibernian FC Edinburgh 1 – 3 0 – 1
Stade de Reims   8 – 6   Budapesti Vörös Lobogó SE 4 – 2 4 – 4
Real Madrid CF   4 – 3   JDS Partizan Belgrad 4 – 0 0 – 3
SK Rapid Viena   3 – 8   AC Milan SpA 1 – 1 2 – 7

Djurgårdens IF  1 – 3  Hibernian FC Edinburgh
Eklund   1' Detalii Combe   18'
Mulkerrin   49'
Olsson   86'
Spectatori: 21.962

Stade de Reims  4 – 2  Budapesti Vörös Lobogó SE
Glovacki   14'
Leblond   33'57'
[[René Leblond]|Leblond]]   42'
Detalii Szolnok   34'
Lantos   77' (pen)
Spectatori: 36.088

Real Madrid CF  4 – 0  JDS Partizan Belgrad
Castaño   12'23'
Gento   36'
di Stéfano   70'
Detalii

SK Rapid Viena  1 – 1  AC Milan SpA
Körner   26' (pen) Detalii Nordahl   20'
Spectatori: 18.000

Turul II

modificare

Hibernian FC Edinburgh  1 – 0  Djurgården IF
Turnbull   70' Detalii
Spectatori: 31.346

Hibernian FC Edinburgh s-a calificat cu scorul general 4–1.


Budapesti Vörös Lobogó SE  4 – 4  Stade de Reims
Lantos   11' (pen)74' (pen)
Palotás   53'82'
Detalii Glovacki   6'
Bliard   20'44'
Templin   52'
Spectatori: 35.000

Stade de Reims s-a calificat cu scorul general 8–6.


JDS Partizan Belgrad  3 – 0  Real Madrid CF
Milutinović   24'87'
Mihajlović   46' (pen)
Detalii
Spectatori: 40.000

Real Madrid CF s-a calificat cu scorul general 4–3.


AC Milan SpA  7 – 2  SK Rapid Viena
Mariani   15'
Nordahl   23'50'
Ricagni   26'63'
Frignani   56'
Schiaffino   75'
Detalii Golobic   35'
Dienst   59'
Spectatori: 35.000

AC Milan SpA s-a calificat cu scorul general 8–3.

Semifinale

modificare
Echipa #1 Total Echipa #2 Turul I Turul II
Stade de Reims   3 – 0   Hibernian FC Edinburgh 2 – 0 1 – 0
Real Madrid CF   5 – 4   AC Milan SpA 4 – 2 1 – 2

Stade de Reims  2 – 0  Hibernian FC Edinburgh
Leblond   67'
Bliard   89'
Detalii
Spectatori: 35.486

Real Madrid CF  4 – 2  AC Milan
Rial   6'
Iglesias   25'
Olsen   40'
di Stéfano   62'
Detalii Nordahl   9'
Schiaffino   30'

Turul II

modificare

Hibernian FC Edinburgh  0 – 1  Stade de Reims
Detalii Glovacki   57'
Spectatori: 44.941

Stade de Reims s-a calificat cu scorul general 3–0.


AC Milan  2 – 1  Real Madrid
Dal Monte   69' (pen)86' (pen) Detalii Iglesias   65'
Spectatori: 30.000

Real Madrid s-a calificat cu scorul general 5–4.

Stade de Reims Real Madrid CF Așezarea echipelor
 
Finala
13 iunie 1956, ora 20:30 la Paris (Parc des Princes)
Scor: 3 – 4 (2 – 2)
Spectatori: 38.239
Arbitru: Arthur Edward Ellis, Anglia
Detalii
 
Așezarea echipelor Stade de Reims versus Real Madrid CF
  1 – 0 Michel Leblond (6)
  2 – 0 Jean Templin (10)


  3 – 2 Michel Hidalgo (62)


  2 – 1 Alfredo Di Stéfano (14)
  2 – 2 Héctor Rial (30)

  3 – 3 Marquitos (67)
  3 – 4 Héctor Rial (79)

Golgheteri

modificare
8 goluri
6 goluri
5 goluri

Vezi și

modificare

Legături externe

modificare