Biserica de lemn din Anghelești-Cărpiniș

Biserica de lemn din Anghelești-Cărpiniș se află din toamna anului 2009 în Muzeul Satului Vâlcean din Bujoreni, unde a fost transferată din cătunul Cărpiniș, în fostul sat Anghelești, azi înglobat în localitatea Pietrari, județul Vâlcea. Biserica este datată din anul 1655 de o pisanie păstrată integral, excepțională prin vechimea ei la bisericile de lemn din Oltenia. Această biserică este una călătoare, fiind, conform izvoarelor istorice, adusă dintr-o altă locație, eveniment dovedit prin semnele de mutare păstrate. Poartă hramul „Sfântul Nicolae”. Se distinge prin planul rar întâlnit, cu tindă poligonală mai largă decât biserica propriu-zisă. De asemenea, este demnă de menționat pictura murală bine păstrată și de bună calitate pe cele două tâmple interioare și în câteva locuri pe pereți. Biserica de lemn din Anghelești a fost inclusă pe lista monumentelor istorice din județul Vâlcea din anul 2004, având codul de clasificare cod LMI VL-II-m-B-09869.

Istoric

Biserica este datată de o pisanie excepțională prin vechimea sa la bisericile de lemn din Oltenia, păstrată integral, scrisă parțial în slavonă, parțial în română, și descoperită în anul 2009, cu ocazia mutări construcției în Muzeul Satului Vâlcean. Pisania începe prin a fixa actul ctitoricesc în epocă cu datarea precisă și principalii actori: „† Să se știe că s-au făcut în zilele lui Io Constantin voievod, s-au săvârșit [în] luna decembrie 8 zile și a o făcu[t] popa Vasilie cu satul la anul 7164. A scris David. Meșter Oprea Ionu”.^[1] Anul erei bizantine 7164 corespunde anului 1655 al erei noastre, în timpul domniei lui Constantin Șerban Basarab. Pisania continuă alăturat cu indicarea firească a hramului dintâi, evocând ajutorul divin și numind patronii spirituali ai lăcașului și ai comunității: „Să se știe cân[d] au fostu cu mila dumnezeieștii troițe dintâi f[ăcută] această sfântă biserică, sfințită în hramul Marilor Împărați Constantin și Elena”.^[2]

Semnele de numerotare pe grinzile exterioare ale naosului și pronaosului par să indice o mutare a bisericii în Cărpiniș dintr-o altă locație. Nu știm când s-a petrecut acest eveniment dar se poate constata că biserica se afla în cimitirul din Cărpiniș deja în prima parte a secolului 18. Pe peretele dinspre miazăzi al naosului se poate dealtfel citi următoarea inscripție: „†Eu Gheorghe, să se știe ca[m] făcut cu mâna mea, fiul popii Vâlcului, ... numărul anilor 7240”. Textul incripției se încheie: „Și acia mau îngropat.” Cele două părți sunt probabil din aceeși epocă, consemnând fie anul unei rectitoriri, fie anul decesului popii Vâlcu, fie anul decesului lui Gheorghe fiul lui Vâlcu. Inscripția este datată din anul erei bizantine 7240 care corespunde anilor 1731-1732. Cercetarea arheologică care a însoțit demontarea bisericii în anul 2009 a confirmat prezența unui mormânt de preot în dreptul inscripției,^[3] fapt care susține prezența acestei biserici de lemn în cimitirul din Cărpiniș începând cel puțin din anii 1731-1732.

Izvoare istorice transmit că această biserică a fost ridicată de „popa Matei ot Genuneni” în anul 1810.^[4] De aici probabil și tradiția aducerii ei din satul Genuneni în acea perioadă.

Pe la mijlocul secolului 19, exteriorul a fost spoit cu var și pe alocuri pictat, după moda epocii, când multe din bisericile de lemn din zona Vâlcii au fost renovate pentru a imita bisericile de zid. Interiorul a fost tot atunci cercuit, tencuit cu mortar din var și nisip, apoi parțial pictat. Această schimbare a fost surprinsă de o însemnare pe bolta pronaosului: „v[ăleat] 7354 să tencuiește”, adică anii 1845-1846 ai erei noastre. Pictura de pe tâmpla dinspre naos a fost semnată de „meșteri Gheorghe Diaconu, Toma Gheorghe, Gheorghe”.^[5] Datarea unor icoane din 1851 surprinde efortul de înzestrare care a urmat.^[6] Pe exterior, în dreapta intrării, se află însemnat în cifre chirilice anul erei bizantine „7360”, care corespunde anilor 1851-1852 ai erei noastre. Datarea punctează probabil încheierea lucrărilor de înnoire și înzestrare ale bisericii.

În toamna anului 2009 biserica din lemn de la Pietrari a fost demontată de către o echipă mixtă de specialiști muzeografi, conservatori, restauratori și muncitori, însoțiți de colaboratorii Fundației Habitat și Artă în România, dar și de către cadre didactice de la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“ din București. Lăcașul de cult a fost adus în Muzeul Satului Vâlcean din Bujoreni, unde a fost reparat și pus în valoare în anul următor.^[7].

Trăsături

Biserica de lemn din Anghelești-Cărpiniș este construită din grinzi masive de stejar, îmbinate în coadă de rândunică și fixate cu ajutorul cuielor de lemn. Edificiul este așezat pe tălpi mari de stejar, îmbinate în chertare, înclinate, capetele acestora depășind cu mult pereții lăcașului. Temelia bisericii este din lespezi de piatră necioplită.

Biserica are formă de navă și se caracterizează prin absența pridvorului și printr-un pronaos poligonal. Se păstrează în forma inițială, fără turn, cu tindă largă, naos și altar decroșate treptat. Zugrăveala este de bună calitate, numai parțial deteriorată, acoperită de spoială pe pereții laterali.

Imagini din Anghelești

vedere din cimitir
intrarea
dosul bisericii
nord-est
sud-est
7360
interior tindă
tâmplă pictată
spre iconostas
naos, vest
nişa proscomidiei
icoană semnată

Imagini din muzeu

nord
nord-vest
sud-est
vest
semne de mutare
inscripție 7240
partea a doua din pisania de la 1655
în naos

Note

^ Barcan și Nancu 2010, 320-321.
^ Barcan și Nancu 2010, 320-321. De remarcat că autorii nu au legat cele două părți ale pisaniei, considerându-le drept două inscripții distincte, din două etape de construcție diferite, de aici datarea eronată a celei de-a doua părți din secolul anterior. Cele două părți ale pisaniei sunt despărțite de o linie verticală și sunt scrise cu stiluri diferite, așadar de doi pisari diferiți, dar sunt contemporane lingvistic și complementare prin conținut. Când linia verticală apare în pisanii, ea desparte două părți ale aceleași inscripții. O inscripție ulterioară nu are nevoie de o linie de despărțire ci de regulă apare în alt loc, este închisă într-un chenar sau se distinge prin alt format.
^ Barcan și Nancu 2010, 322.
^ Popescu-Cilieni 1941, 32.
^ Barcan și Nancu 2010, 324-325.
^ Cristache-Panait 1995, 55; Barcan și Nancu 2010, 325.
^ Barcan și Nancu 2010.

Bibliografie

Studii monografice

Pănoiu, Andrei (1970). „Un monument necunoscut de arhitectură populară vâlceană”. BCMI, (2): 70-72.
Barcan, Luiza și Nancu, Alexandru (2010). „Cea mai veche biserică din lemn atestată în nordul Olteniei: biserica de lemn Sfântul Nicolae din Pietrari-Anghelești”. Buridava, studii și materiale VIII: 310-334, Râmnicu Vâlcea ediție digitală^{[nefuncțională]}

Studii regionale

Popescu-Cilieni, Ioan (1941). Biserici, târguri, sate din jud. Vâlcea. Craiova: Ramuri.
Pănoiu, Andrei (1971). Arhitectura bisericilor de lemn din Țara Românească. Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” din București: manuscris
Pănoiu, Andrei (1977). Din arhitectura lemnului. București: Editura Tehnică. CZ 721:694/5(498)
Crețeanu, Radu (1981). „Bisericile de lemn din județul Vâlcea”. Mitropolia Olteniei (1-3): 104-114.
Cristache-Panait, Ioana (1995). „Bisericile de lemn din centrul Piemontului Getic: județele Olt, Vâlcea, Argeș”. Studii și Cercetări de Istoria Artei, seria Artă Plastică 42: 29-62, București.
Popescu, Crina și Mereșescu, Constantin (2010). Pietrari, localitate cu nume de cremene (Monografia Comunei Pietrari). Râmnicu Vâlcea: Editura Ofsetcolor.

Legături externe

Commons

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Biserica de lemn din Anghelești-Cărpiniș

CIMEC^{[nefuncțională]} Fișă de monument
Monumente istorice din România Fișă de monument și localizare
VIMEO: AN OLD WOODEN CHURCH CAME ALIVE – Alexandru Nancu Video cu etape ale documentării și restaurării bisericii

Articole de presă despre mutarea bisericii în muzeul din Bujoreni

Impact real, 29 iunie 2009 Arhivat în 27 decembrie 2010, la Wayback Machine. Biserica din Pietrari, mutată la Muzeul Satului, de Adi Bădescu
Viața Vâlcii, septembrie 2009 În data de 10 septembrie, la Muzeul Satului, încep lucrările de restaurare a bisericii din Anghelești
Adevărul, 8 nov 2009 Arhivat în 9 noiembrie 2009, la Wayback Machine. Râmnicu Vâlcea: O biserică în formă de navă e strămutată la Muzeul Satului, de Alina State-Fulger
Impact real, 15 noiembrie 2009 Arhivat în 17 noiembrie 2009, la Wayback Machine. Restaurarea celei mai vechi biserici de lemn din Țara Românească va dura un an, de Adi Bădescu
Viața Vâlcii, 12 august 2010 La Muzeul Satului se restaurează biserica de la Anghelești
Adevărul, 11 septembrie 2010 Biserică veche de 354 de ani, restaurată la Muzeul Satului, de Alina State-Fulger
Timpul, noiembrie 2010 Salvarea bisericilor de lemn, de Marius Vasileanu

Vezi și

Pietrari

[1] Barcan și Nancu 2010, 320-321.

[2] Barcan și Nancu 2010, 320-321. De remarcat că autorii nu au legat cele două părți ale pisaniei, considerându-le drept două inscripții distincte, din două etape de construcție diferite, de aici datarea eronată a celei de-a doua părți din secolul anterior. Cele două părți ale pisaniei sunt despărțite de o linie verticală și sunt scrise cu stiluri diferite, așadar de doi pisari diferiți, dar sunt contemporane lingvistic și complementare prin conținut. Când linia verticală apare în pisanii, ea desparte două părți ale aceleași inscripții. O inscripție ulterioară nu are nevoie de o linie de despărțire ci de regulă apare în alt loc, este închisă într-un chenar sau se distinge prin alt format.

[3] Barcan și Nancu 2010, 322.

[4] Popescu-Cilieni 1941, 32.

[5] Barcan și Nancu 2010, 324-325.

[6] Cristache-Panait 1995, 55; Barcan și Nancu 2010, 325.

[7] Barcan și Nancu 2010.

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]