Bettino Craxi

Bettino Craxi
Date personale
Poreclă	Bettino
Născut	24 februarie 1934 Milano, Regatul Italiei
Decedat	19 ianuarie 2000 (65 de ani) Hammamet, Guvernoratul Nabeul, Tunisia
Cauza decesului	cauze naturale (diabet zaharat)
Părinți	Vittorio Craxi[*][[Vittorio Craxi (Italian politician (1906-1992))|​]]
Număr de copii	2
Copii	Stefania Craxi[*]​ Bobo Craxi[*]​
Cetățenie	Italia (18 iunie 1946–19 ianuarie 2000)  Regatul Italiei (24 februarie 1934–18 iunie 1946)
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	politician
Locul desfășurării activității	Strasbourg Bruxelles Roma
Limbi vorbite	limba italiană limba franceză
Membru al Camerei Deputaților din Italia
În funcție 30 mai 1968 – 14 aprilie 1994
Legislatură	7 legislaturi V legislatura della Repubblica Italiana[*][[V legislatura della Repubblica Italiana (legislative tlegislaturaerm)|​]] VI legislatura della Repubblica Italiana[*][[VI legislatura della Repubblica Italiana (legislative term)|​]] VII legislatura della Repubblica Italiana[*][[VII legislatura della Repubblica Italiana (legislative term)|​]] VIII legislatura della Repubblica Italiana[*][[VIII legislatura della Repubblica Italiana (legislative term)|​]] IX legislatura della Repubblica Italiana[*][[IX legislatura della Repubblica Italiana (legislative term)|​]] X legislatura della Repubblica Italiana[*][[X legislatura della Repubblica Italiana (legislative term)|​]] XI legislatura della Repubblica Italiana[*][[XI legislatura della Repubblica Italiana (legislative term)|​]]
Europarlamentar
În funcție 25 iulie 1989 – 30 aprilie 1992
Circumscripția	🇮🇹
Legislatură	Third European Parliament
Grup parlamentar	Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților
Ales în	1989 European Parliament election[*][[1989 European Parliament election (election to the European Parliament)|​]]
În funcție 17 iulie 1979 – 4 august 1983
Circumscripția	🇮🇹
Legislatură	First European Parliament
Grup parlamentar	Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților
Ales în	1979 European Parliament election[*][[1979 European Parliament election (first election to the European Parliament)|​]]
Al 45-lea Prim-ministru al Italiei
În funcție 4 august 1983 – 17 aprilie 1987
Guvern	Governo Craxi I[*][[Governo Craxi I (42nd government of the Italian Republic)|​]] Governo Craxi II[*][[Governo Craxi II (43rd government of the Italian Republic)|​]]
Precedat de	Amintore Fanfani
Succedat de	Amintore Fanfani
ministro del bilancio e della programmazione economica della Repubblica Italiana[*][[ministro del bilancio e della programmazione economica della Repubblica Italiana (finance minister of Italy)|​]]
În funcție 13 iulie 1984 – 30 iulie 1984
Guvern	Governo Craxi I[*][[Governo Craxi I (42nd government of the Italian Republic)|​]]
Premii	Gran Cruz de la Orden de Carlos III[*][[Gran Cruz de la Orden de Carlos III (2nd class of the order of Charles III of Spain)|​]] (1985) Ordinul Prințul Henric în grad de mare cruce[*]​
Partid politic	PSI[*]​
Alma mater	Università degli Studi di Milano Università degli Studi di Urbino Carlo Bo[*][[Università degli Studi di Urbino Carlo Bo (Italian university)|​]]
Semnătură

Bettino Craxi (n. 24 februarie 1934, Milano, Regatul Italiei – d. 19 ianuarie 2000, Hammamet, Guvernoratul Nabeul, Tunisia) a fost un politician italian, exponent al Partidului Socialist Italian, care a fost acuzat de corupție.

Președinte al Consiliului de Miniștri din 1 august 1983 până în 3 martie 1987, pentru două mandate consecutive, cel mai longeviv șef de guvern al istoriei Republicii Italiene după Aldo Moro (1963-1968) și Silvio Berlusconi (2001-2006, două mandate).

Biografia

Primul născut al avocatului Vittorio Craxi, originar din provincia de Messina și al lui Maria Ferrari, Craxi se naște la Milano în 24 februarie 1934.

În timpul războiului, familia decide să îl încredințeze unui colegiu de preoți, atât pentru caracterul turbulent, cât și pentru a-l îndepărta de pericolul activității antifasciste a tatălui care, după eliberare, va primi funcția de vice prefect la Milano și apoi aceea de Prefect la Como.

După terminarea liceului, Craxi a devenit funcționar al federației milaneze a Partidului socialist și intră în comitetul central al Partidului socialist italian la 23 de ani. A fost ales deputat pentru prima oară în 1968 și apoi a fost numit vice-secretar național și responsabil al PSI pentru exterior. În această calitate el a finanțat din punct de vedere economic unele partide socialiste dezorganizate datorită dictaturilor din respectivele țări, între care Partidul Socialist al Muncitorilor Spaniol, Partidul Socialist din Chile și Partidul Socialist Grec.

Într-un moment de gravă criză internă a PSI, în 16 iulie 1976, Craxi a fost ales de către Comitetul Central pentru a-l substitui pe fostul secretar Francesco de Martino. Astfel, a început el lunga sa aventură ca lider de partid. Mulți socialiști, între care Pietro Nenni și Sandro Pertini îl sprijiniră pentru a evita o nesănătoasă spărtură în partid și o anumită confluență a politicii lui Craxi (situată la extrema dreapta a PSI) în PSDI. În PSI, cu alegerea la secretariatul partidului a lui Craxi, începu un proces de reînnoire (la acel moment numit "revolta celor de 40 de ani") care duse la o perioadă de stabilitate internă între diversele curente, destinată să dureze până în primăvara lui 1978. În timp ce opoziția internă s-a redus, în PSI se produse așa zisa axa Craxi-Signorile, care determină o radicală transformare a partidului.

Când Brigăzile Roșii l-au sechestrat pe Aldo Moro în 1978, Craxi a fost unicul lider politic dispus să ducă tratative. În 1983, după un bun succes obținut de către PSI în alegerile politice, Craxi a cerut și a obținut Conducerea Consiliului de Miniștri. Hotărât să facă din PSI centrul de intervenție de radicală modernizare politică, economică și culturală, a lansat o ofensivă contra a ceea ce considera ca fiind "conservatorismul" democreștinilor și comuniștilor italieni și promovează o puternică expansiune economică. Cele mai mari succese ale sale au fost intrarea Italiei în G7 și Noul Pact cu Santa Sede (1984).

Vezi și

• Giulio Andreotti