Doina Jela

Doina Jela
Date personale
Nume la naștere	Enache Jela
Născută	1 martie 1951 satul Vadu, comuna Corbu, județul Constanța, România
Cetățenie	România
Ocupație	prozatoare, eseistă, editoare și jurnalistă
Limbi vorbite	limba română
Activitatea literară
Operă de debut	proza scurta "Pauză de masă"
Opere semnificative	Drumul Damascului, Această dragoste care ne leagă, Villa Margareta-roman

Doina Jela (n. 1 martie 1951, satul Vadu, comuna Corbu, județul Constanța, România) este o prozatoare, eseistă, editoare și jurnalistă din România, membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala proză, București.

Este autoarea cărții Drumul Damascului, carte ecranizată de regizorul Lucian Pintilie, în filmul După-amiaza unui torționar (film nominalizat la Leul de Aur pentru cel mai bun regizor și la Premiul Marcello Mastroianni).

Este membră fondatoare și vreme de zece ani a fost secretară a organizației Asociației Ziariștilor Independenți din România (AZIR), afiliată la Asociația Jurnaliștilor Europeni cu sediul la Bruxelles (AEJ).

Membră de onoare a Asociației Foștilor Deținuți Politici, filiala Constanța.  Cărțile ei de investigare pe baza mărturiilor și a cercetărilor de arhivă sunt  citate în numeroase lucrări de referință pe această temă.

A semnat unele dintre traduceri cu numele dobândit în a doua căsătorie, Doina Jela Despois.

Biografie

Este născută în 1 martie 1951, în satul Vadu, comuna Corbu, din Județul Constanța, într-o familie de refugiați ( pe linie paternă, din Grecia, pe linie maternă, din Caliacra). Cu numele românizat al tatălui, Enache,  și numele de botez, Jela, de la bunica paternă, bulgăroaică, singura localnică din Dobrogea, apare în toate documentele de dinainte de căsătorie (Enache Jela). 

A  locuit în Vadu până la absolvirea clasei a VI-a, când familia s-a mutat în satul Valea Neagră (azi Lumina), același județ.  A absolvit între 1966-1970 Liceul Teoretic din Năvodari, secția umană.

Între 1970-1974 a fost studentă la Facultatea de filologie a Universității din București, secția română-franceză.

A primit repartiție ministerială la Școala Generală Valea Dacilor, județul Constanța, unde a predat limba franceză, locuind în orașul Medgidia, situat la 7 km de satul unde activa.  

Din 1984, a locuit în Constanța, unde a obținut o titularizare prin concurs la mai multe școli gimnaziale ( Școala nr. 7, școala nr. 8 și școala nr. 41).

A lucrat în învățământul  gimnazial, până în 1990, neluându-și decât două dintre gradele didactice presupuse de perfecționrea profesională: definitivatul (1977) și gradul II (1982).  

În 1977, și-a schimbat prin căsătorie numele de familie în DOINA, cu care este cunoscută și în prezent, fiindu-i totodată pseudonim literar.

Din 1997, are, cu intermitențe, domiciliul stabil în București.

A călătorit în: Polonia, Cehia, Slovacia, Ucraina, Bulgaria, Germania,  Grecia, Franța (unde este căsătorită).

Parcurs profesional

După 1990 a renunțat definitiv  la învățământ,  intrând în presa culturală.

Imediat după Revoluție, a fondat împreună cu un grup de prieteni constănțeni (Ion Codrescu, Ion Magiru, Aurora Gheorghe (Dillon), Letiția Pavel și alții, revista ARS Amandi, Constanța, care a apărut doar în patru numere.

Între 1990-1995 a fost redactor la revista Tomis din Constanța, funcționând alternativ sub egida Consiliului Județean și a Uniunii Scriitorilor, de unde a plecat demisionând. În intervalul 1995-1997, a făcut  pentru o perioadă de timp, o emisiune săptămânală de prezentare de carte la o televiziune locală din Constanța, intitulată 7/10.

Între 1997-2004 a fost redactor responsabil de colecție la editura Humanitas din București, ocupându-se de colecțiile: „Memorii, Jurnale, Convorbiri”, „Procesul Comunismului” și Seria „Istorie”.

Din 2004 și până în 2016 a coordonat, la editura Curtea Veche Publishing, colecțiile „Actual” și „Istoria timpului prezent”, redactând și traducând în paralel cărți, în special de istorie contemporană.

Din 2016 și în prezent, lucrează în regim de colaborare externă, cu redactări, traduceri, referate editoriale, prefețe, cu câteva prestigioase edituri:  Spandugino, Manuscris, Corint, Curtea Veche Publishing, Darclée.

Activitate publicistică

A  debutat publicistic în revista Tomis, cu recenzii la cărți, exemple ar fi: Îngereasa  cu pălărie verde, Adina Keneres, 1979, Sala de așteptare, Bedros Horasangian, etc.

A publicat articole de atitudine și opinie în revista ARS Amandi.

A publicat, de-a lungul anilor articole de opinie, eseuri, interviuri, în ziare și reviste: România literară, România liberă, Adevărul literar și artistic,Amfiteatru, Arca. Familia, Contrapunct, Convorbiri literare,Transilvania, Universul cărții, Dilema, Vatra, Observator-Munchen etc 22, Observatorul  Cultural, Tomis, Constanța, platformele Contributors și La punkt și revista on-line de cultură Accente, precum și la posturile de radio Radio România-Cultural. Radio Europa Libera, Radio France International  și la TVR.

Debut literar

A  debutat ca prozatoare în anul 1979,  în revista bucureșteană  Luceafărul, cu proza scurtă  Pauza de masă.

După premiul obținut la Concursul Marin Preda de la Siliștea Gumești, din 1982, a publicat sporadic proze scurte în revista Tomis din Constanța, iar în volum, abia în anul 1995.

În 1995, publică la Editura Humanitas romanul non-fictiv Cazul Nichita Dumitru, răsplătit de Asociația Internațională a Scriitorilor și Oamenilor de Artă Români, cu sediul la Washinghton, cu premiul de onoare pe anul 1996. Ediția a doua revizuită și adăugită a apărut la editura Curtea Veche Publishing în anul 2010.

În 1997, publică la Editura Polirom volumul Telejurnalul de noapte, iar în 1998 îi apare în colecția „Procesul comunismului“ volumul Această dragoste care ne leagă, desemnat „Cartea anului“ la Târgul internațional de carte de la Timișoara.

Volume publicate

• Cazul Nichita Dumitru, încercare de reconstituire a unui proces comunist ( Humanitas,1995, Curtea Veche, 2008);
• Telejurnalul de noapte ( Polirom, 1997, Vremea , 2005);
• Această dragoste care ne leagă (Humanitas, 1998, 2005);
• Drumul Damascului. Spovedania unui fost torționar (1999, reeditat în 2002 și 2019), carte ecranizată de Lucian Pintilie în După amiaza unui torționar); In 2022, regizorul Mihai Măniuțiu a dramatizat cartea Drumul Damascului.
• Lexiconul negru. Unelte ale represiunii comuniste ( Humanitas, 2001);
• Afacerea Meditația Transcendentală, în colaborare cu Cătălin Strat și Mihai Albu (HUmanitas, 2005);
• Ungaria ’56. Revolta minților și sfârșitul mitului comunist, coordonatoare alături de Vladimir Tismăneanu ( Curtea Veche, 2006);
• Cum am spânzurat-o pe Emma Bovary, publicistică ( Institutul European Iași, 2009);
• Oleg Danovski. Omul, artistul, legenda ( Curtea Veche&Teatrul Azi, 2012);
• Villa Margareta, roman ( Polirom, 2015);
• Efectul fluturelui, roman ( Polirom, 2018);
• O sută de zile cu Monica Lovinescu ( Vremea, 2008, 2019).
• Cizonac la patru maini, la taifas cu Ohara Donovetsky (Darclee, 2021)
• Pe cont propriu, jurnal 1989-1985.

A îngrijit, coordonat și/sau prefațat mai multe volume, printre care:

• Neculai C. Munteanu, Ultimii șapte ani de‑acasă. Un ziarist în dosarele Securității, 2007;
• volum colectiv Războiul de 30 de zile. Jurnal colectiv de campanie, 2007;
• Ungaria ’56. Revolta minților și sfârșitul mitului comunist, în colaborare cu Vladimir Tismăneanu ( Curtea Veche, 2006);
• Fiica Lunii, de Claudia Constantinescu, Editura Darclée, 2021.

Alte volume:

• Ghidul viitorului student, proiect original (1998).

Volume colective:

A participat la:

• Vânzătorul de enigme (1993);
• Analele Sighet (1997‑2002);
• Cum era, cam așa (coord. Călin Mihăilescu, 2006);
• Ungaria ’56. Revolta minților și sfârșitul mitului comunist, în colaborare cu Vladimir Tismăneanu ( Curtea Veche, 2006);
• Cartea cu bunici (2007);
• volum colectiv Războiul de 30 de zile. Jurnal colectiv de campanie, 2007;
• In Honorem Sanda Golopenția, editura Spandugino, 2020. 

Traduceri

• Philippe Malaurie, Antologia gândirii juridice; Humanitas, 1996;
• Stéphane Courtois, Cartea neagră a comunismului (în colaborare), Humanitas, 1998;
• Edward Behr, O Americă înfricoșătoare, Humanitas, 1999;
• Boris Souvarine, Stalin; Humanitas, 1999;

• Edward Behr, Sărută mâna pe care n‑o poți mușca, (în colaborare), Humanitas, 1999;
• Olga Lossky, Recviem pentru un cui; Curtea Veche Publishing, 2005;

• Marguerite Yourcenar, Lovitura de grație, Humanitas, 2007;
• Stéphane Courtois, O noapte atât de lungă; Editura Vremea, 2008;
• Diane Ducret, Femeile dictatorilor (2 vol.); Curtea Veche Publishing;

• Théophile Pascal, Legile Destinului, Editura Darclée, 2018;
• Transmiterea (vol. colectiv), 2018;
• Sanda Golopenția, Perspective noi în studiul teatrului, 2019;
• Céline Raphaël,  Desacord, 2019;
• Denis Trinez, Școala fragilității, 2020;
• Boris Cyrulnik și Boualem Sansal, Imposibilia pace în Mediterană, 2021;
• Laurence Plazenet, Numai iubirea, Editura Darclée, 2020.

Premii literare:

• Premiul pentru proză scurtă al concursului „Marin Preda" (Siliștea-Gumești, 1982);
• Premiul revistei Observator München pentru volumul în manuscris Telejurnalul de noapte (1994);
• Marele premiu conferit de "International Asociation of Romanian Writers and Arte" pentru volumul Cazul Nichita Dumitru (Washington 1995);
• Premiul „Cartea anului" la Târgul de Carte de la Timișoara (1998);
• Premiului Național "Monica Lovinescu și Virgil Ierunca" (2012).

Referințe critice:

Asupra cărților autoarei, au formulat printre alții, opinii critice: Mircea Mihăieș -Vivisectii catodice (Cuvântul. nr. 11/1997); Nicolae Manolescu - "Jurnalul" poetului (România literară, nr. 47/1997); George Pruteanu (Dilema, nr. 251/1997 și 276/1998); Monica Lovinescu (România literară nr. 5/1998); Gheorghe Grigurcu - Un jurnal antisubiectiv (România literară, nr. 5/1998) și De la Ecaterina Bălăcioiu la Ion Caraion (România literară, nr. 26/1998); Al. Cistelecan - Arta (dramatica) a reconstituirii (Vatra, nr. 7/1998); Alexandru George - Tragedie si absurditate (Luceafarul, nr. 21 si 22/1998); Adriana Bittel (România literară, mai 1998): Zigu Ornea (România literară, nr. 30/1998); Virgil Ierunca - Torționarul torturat (Romănia literară", nr. 25/1999).

Alți recenzenți mai recenți : Smaranda Vultur, Maria Hulber,  Grigore Șoitu, Angelo Mitchevici, Clara Mareș, ale căror cronici sunt preluate pe pagina facebook Villa Margareta.

"Cartea Doinei Jela asupra procesului de la Canal intervine surprinzator in sirul, niciodata prea lung, al marturiilor concentrationare. Originalitatea sa este dubla. Mai intii autorul nu se mai confunda cu martorul direct. () realitatea, spre a fi reinviata este tratata de Doina Jela ca o fictiune smulsa memoriei opace. () conventia literara se aplica unui material deja existent. Corespondenta, comentarea ei in note, ancheta, documentele, extrasele din presa epocii deconstruiesc naratiunea, ii sparg linearitatea, tehnica narativa curenta in proza contemporana. () Inutil sa mai adaug de ce cartea Doinei Jela, cu inimitabilul ei ton de urgenta, de patetism retinut, aproape inghetat, mi se pare un vrednic aport in combaterea cuplului malefic: uitare iertare."

(Monica Lovinescu. "Romania literara". 1996)

"Ceea ce se prefigura inca de la publicarea cazului Nichita Dumitru a devenit astazi o certitudine. Doina Jela este un excelent autor de literatura nonfictiva. () Telejurnalul de noapte este unul dintre cele mai puternice rechizitorii ale comunismului pe care mi-a fost dat sa le citesc."

(Mircea Mihaies, "Cuvintul". nr. 11/1997)

"Cartile de pina acum ale Doinei Jela se string intr-un triptic antitotalitar. () Desi e evidenta arta (dramatica) a reconstituirilor, iar peripetia documentarii e una din tramele accidentale ale cart". toate manifestari ale unei vocatii depozitionale. Doina Jela privilegiaza conditia documentara, de dosar de existente, a acestor scrieri, convinsa, pe de o parte, ca faptele, ororile si personajele implicate in ele pledeaza de la sine, iar pe de alta parte ca realitatea insasi e confectionata dupa o reteta romanesca in care istoria se joaca cu vieti inocente () cu cit mizeaza mai mult pe concret, cu atit Doina Jela configureaza pentru epoca si dincolo de ea, simboluri. () Dar miza cartii sta in depozitia unor oameni. Iar arta reconstituirii consta tocmai in relieful concret pe care acestia il capata, fie ca sint de o parte, fie ca sint de cealalta."

(Al. Cistelecan, "Vatra", nr. 7/1998)

"O carte cum e cea de fata [Aceasta dragoste care ne leaga] nu putea ti scrisa decit de cineva care dispune de viziunea calm cuprinzatoare, de romancier clasic asupra vietii; de un simt acut al desfasurarii unei naratiuni careia i se confera continua tensiune in ciuda absentei ca si totale a epicului"

(George Pruteanu, "Dilema", nr. 276/1998)

"Foarte rari sunt insa scriitorii care sa se opreasca la aceasta materie prima a lui «cum a fost cu putinta». Cred ca Doina Jela, incepind cu romanul sau non-fictiv asupra procesului de la Canalul Dunarea - Marea Neagra intruchipeaza aceasta exceptie ce ne face sa nu intirziem doar in regrete. Ea recidiveaza si-si precizeaza diagnosticul cu acest Drum al Damascului ce ne ofera o tripla surpriza. () Doina Jela a avut curajul sa transcrie si scrie aceasta carte avind la temelie cruzimea in stare pura dar tinjind dupa dreptate. S-ar cere citita de toata lumea pentru a inlocui sala de tribunal fara de care societatea ramine bolnava."

(Virgil Ierunca, "Romania literara", nr. 25/1999)

Se mai verifică încă o dată impresia dintotdeauna că o carte este portretul autorului ei. Villa Margareta nu este o carte care să te lase să te împrietenești ușor cu ea, dar, odată ce se înnoadă legătura între cititor și text, relația devine indestructibilă. O carte densă, de substanță, un roman în care, în filigran, se simte cunoașterea abisurilor omenești, acumulată de Doina Jela în cele aproape trei decenii de cercetare a istoriei recente și recristalizată într-o formă literară expresivă și fină.” (Silvia Colfescu, Istorioare bucureștene, blog)

„Personajele Doinei Jela nu seamănă cu nimic din ce ai citit până acum, chiar dacă putem vorbi de câteva tipologii – liderul, intelectualul, rebelul, avidul după libertate Vlad Cernescu, de pildă. Și deși firele narațiunii par un labirint în care îți va fi ușor să te rătăcești, ele sunt împletite în așa manieră încât te țin prizonier al romanului – un captiv surprins, degustător profesionist al suspansului și misterului, al răsturnărilor succesive de situație. (…) Închei precizând că Villa Margareta este un roman complex și extraordinar, o carte atipică pentru secolul vitezei, un dar pentru orice cititor împătimit – nu îți rămâne decât să-l despachetezi și să te bucuri de el. (Eli Bădică, Suplimentul de cultură, nr. 523, apr. 2016)

„De Doina Jela mă leagă fire nebănuit de puternice, de la cărțile citite, adnotate, fișate și citate în toate cărțile mele de novice și nu numai, către întâlnirea învăluitor seducătoare redactor-autor (aici îi datorez enorm, mi-a șlefuit textul cu răbdare și pricepere), până la admirația discipolului.” (Clara Mareș - La Punkt)

„Romanul acesta m-a învăluit ca un vrej și m-a făcut să mă gândesc câtă nevoie avem de separarea apelor, de răspunsuri tranșante, clare, la întrebări dureroase.” (Clara Mareș)

«Spre final, se aglutinează o suită de registre, într-o suplă trecere de la lectura dosarului la pasaje în care regăsim notații din interviurile reale ale autoarei, despre nevoia de ispășire sau tentativa reală de asasinat comisă asupra tatălui în perioada copilăriei ei. Peste toate plutește o muzică sublimă, introdusă prin atmosfera concertelor la Ateneu, cu extinse notații despre program, dirijori, soliști și, uneori, despre sunetele bruiante ale unora dintre spectatori, care spulberă armonia sonurilor clasice. Reverberațiile ficțiunii bine documentate se topesc în realitate, prefigurând una din constatările lui Vlad Cernescu: ,,Nu există realitate neîmpărtășită.” » (Maria Hulber - La Punkt)

„Romanul Doinei Jela, Villa Margareta, prima operă ficțională a autoarei, celebră pentru scrierile sale cu un pregnant potențial de reevaluare a istoriei, confirmă afirmația că arta deranjează și re-aranjează raportul nostru cu realitatea și cu istoria. Preferând perspectiva macroscopică a lupei, surprinzând realitatea care se configurează cu ajutorul unor sisteme simbolice corelate cu o viziune care nu se poate debarasa de emoții și inhibiții, autoarea reușește să îmbine armonios explorarea aspectelor sociale cu un stil intimist, confesiv de cea mai înaltă clasă. Mărturisirile cu valoare documentară, stricta aglomerare de date concrete, înregistrarea faptelor care ar putea oferi material pentru o frescă socială nu sunt simple consemnări memorialiste, ci sunt adevărate mostre ale autenticității, potențând conturarea efectului estetic. Totodată, inserarea unor expresii ale veridicității precum fragmente dintr-un dosar de Securitate, scrisori, un manuscris, fotografii, o pagină de dicționar, e-mailuri creează o legătură indisolubilă între caracterul non-fictiv și cel fictiv al cărții, postulând caracterul postmodern al operei, alături de fragmentarism, flashbackuri, întreruperi, reluări perspectiviste ale aceleiași scene.” (Aurica Vicovan, Timpul, nr. 203-204, 2016)

„Romanul Doinei Jela este romanul generației născute în jurul anilor ’50 ai secolului trecut, care a trăit primele decenii de viață în comunism, care a cunoscut o scurtă perioadă de liberalizare a regimului în studenție și pe care Revoluția din ’89 a prins-o în pragul maturității: oarecum la acel prag al ei de pe care încă mai e posibilă o schimbare, când destinul nu pare a-și fi desăvârșit lucrarea. Romanul se încheie cu chiar acel moment, resimțit ca unic, când libertatea oferă nesperata șansă de a-l lua în mâini și de a face din el ceea ce nu fusese până atunci posibil. Desigur, în funcție de întâmplările de viață care l-au făcut pe fiecare personaj în parte să supraviețuiască sau să moară, în funcție de acel trecut care l-a format sau deformat, care i-a mai dat sau nu o șansă.” (Smaranda Vultur, revista Orizont, nr. 4, aprilie, 2016)

„Romanul Doinei Jela, Villa Margareta, este de o frumusețe, fragmentarism, intrucabile și de neatins – poate până la polul celălalt, al răului, cu care autoarea s-a tot jucat. N-o spun în sens negativ: a te juca cu răul înseamnă a-l dejuca. A vedea ceea ce este rău în rău. Villa Margareta, prin extensie, reprezintă binele din noi – cei care suntem atinși, irepresibil, de rău. O oază, în care ne jucăm. (Mircea Țuglea – „Intrucabilă”, revista Tomis, mai-iunie 2016)

Și despre Efectul Fluturelui, au scris în aceeași termeni: Adriana Bittel, Maria Hulber, Sanda Glopopenția, Adrian Lesenciuc, Angelo Mitchievici și alții.

Toate aceste cronici există pe pagina de Facebook a autoarei, Villa Margareta roman.

Bibliografie

1. Dicționarul Scriitorilor Români al Academiei (Litera D)
2. Ion Bogdan Lefter  Romanian Writers of the 80ʼs 90ʼs, Editura Paralela 45, 1999.
3. Virgil Ierunca, revista Romania literara, nr. 25/1999
4. Smaranda Vultur, revista Orizont, nr. 4, aprilie, 2016
5. Angelo Mitchievici, Paul Cernat, Ion Stanomir,  Ion Manolescu, În căutarea comunismului pierdut vol. I. Paralela 45,   2001.
6. Dorin-Liviu Bâtfoi, Așa s-a născut omul nou. În România anilor 50, Compania, 2012
7. Marius Oprea, Banalitatea răului, Polirom, 2002
8. Gheorghe Glodeanu, Narcis și oglinda fermecată. Metamorfozele jurnalului intim în literatura română, Tipo Moldova, Iași, 2012
9. Ruxandra Cesereanu, Călătorie spre centrul infernului, Editura Manuscris, 2018
10. https://www.facebook.com/angela.furtuna/posts/10225463213424884
11. Mic dejun cu un campion de Daniela Zeca Buzura, tvr si Marina Dumitrescu, Radio Romania Cultural, Teme deachise  youtube.